Autoritățile din Statele Unite ale Americii au anunțat că primesc Israelul în programul Visa Waiver.
Administrația Biden a anunțat recent că admite Israelul în Programul Visa Waiver prin care israelienii pot călători în SUA fără vize începând cu 30 noiembrie, potrivit Reuters.
Programul permite vizitatorilor din țările acceptate să stea în SUA până la 90 de zile fără viză.
Unii palestinieni, dar și politicieni din SUA, au protestat față de acceptarea Israelului în program, susținând că arabii cu cetățenie americană au fost hărțuiți frecvent la granițele Israelului.
În programul Visa Waiver sunt incluse 40 de țări, Croația fiind ultima acceptată. România încearcă de foarte mulți ani să intre în program, dar nu îndeplinește una dintre condițiile de bază, cea legată de rata de refuz în cazul acordării de vize.