Bruce Springsteen și-a amânat toate concertele din 2023 până în 2024
Bruce Springsteen își amână toate concertele din 2023 până în 2024 pentru „a se recupera de un ulcer”.
Bruce Springsteen, în vârstă de 74 de ani, se află sub tratament pentru ulcer, iar la începutul lunii septembrie, „consilierii săi medicali au decis că trebuie să amâne restul concertelor sale din septembrie”, potrivit AFP.
Springsteen declara atunci că anularea acestor spectacole este „sfâșietoare”, dar le-a promis fanilor săi că „se va întoarce curând”.
Springsteen se afla în turneu cu E Street Band
Recent, echipa sa a anunțat într-un comunicat că Springsteen își va amâna toate concertele din 2023 până în 2024 pentru „a se recupera de ulcer”.
Springsteen se afla în turneu cu muzicienii săi, „E Street Band”, încă de la începutul anului. El a anulat deja două date în august din cauza unei „boli”, fără a preciza la momentul respectiv natura bolii.
Câștigător al unui premiu Oscar pentru „Streets of Philadelphia”
Cântărețul din New Jersey, al cărui palmares impresionant de hituri include „Streets of Philadelphia” și „Dancing in the Dark”, este extrem de popular în Statele Unite. Născut într-o familie de origine napolitană-irlandeză din clasa muncitoare, el pune în muzică viața de zi cu zi a americanilor, cu influențe din rock, country, blues și chiar soul.
Câștigător al unui premiu Oscar pentru „Streets of Philadelphia”, Bruce Springsteen a adunat o serie de premii de-a lungul unei cariere îndelungate și a vândut peste 150 de milioane de discuri. Numai albumul „Born in the USA” s-a vândut în 30 de milioane de exemplare.