Tonga va primi 20 de milioane de dolari de la Australia pentru modernizarea principalului port
Australia va acorda statului Tonga 20 de milioane de dolari pentru a moderniza principalul port al țării. Investiția este necesară deoarece activitățile din port au fost afectate de efectele schimbărilor climatice.
Autoritățile din Australia au declarat că vor acorda suma de 31 milioane de dolari australieni (20 milioane de dolari americani) statului Tonga pentru a finaliza o modernizare a principalului port, potrivit Reuters. Investiția se va realiza cu sprijinul Băncii de Dezvoltare din Asia.
Ministrul australian pentru Pacific, Pat Conroy, a declarat marți că Portul Nuku’alofa, care gestionează 98% din importurile Tonga sosite pe ocean „are nevoie de urgență de investiții pentru a face față impactului tot mai mare al schimbărilor climatice„.
De ce a luat Australia această decizie?
Specialiștii susțin că decizia Australiei are legătură cu influența în creștere a Chinei asupra țărilor insulare din Oceanul Pacific. Două treimi din datoria externă a Tonga este către bănci din China.
Experții mai estimează că regiunea insulară a Pacificului se confruntă cu un deficit de investiții în infrastructură de 12 miliarde de dolari. Suma ar trebui să fie investită până în 2030 pentru a înlătura efectele schimbărilor climei.