Sophia Loren, operată de urgență după ce a căzut în casă

26 09. 2023, 09:30
Sursa foto: Profimedia

Actrița italiană Sophia Loren, laureată cu Oscar, a ajuns la spital și a fost operată după ce a căzut în propria casă, a anunțat un reprezentant al familiei, citat de Reuters.

Sophia Loren, una dintre vedetele cinematografiei din secolul XX, a fost supusă unei intervenții chirurgicale după ce a căzut în locuința sa din Geneva, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al actriței.

Acesta a dezvăluit pentru Reuters că operația la care a fost supusă Sophia Loren, în vârstă de 89 de ani, „a decurs bine” și că actrița „trebuie să se odihnească și totul se va rezolva”.

El nu a oferit detalii. Se pare că actrița a căzut recent în casa ei din Geneva și a suferit o fractură de șold.