Tensiuni în Marea Chinei de Sud: Anunțul făcut de Filipine
Filipine va lua „toate măsurile adecvate pentru a determina înlăturarea barierelor” montate de chinezi într-o zonă disputată din Marea Chinei de Sud, a declarat luni consilierul pentru securitate națională al țării, Eduardo M. Año, potrivit Reuters.
Autoritățile din Filipine au acuzat China că a amplasat o barieră plutitoare în zona Scarborough Shoal. Acuzațiile au fost făcute duminică, atunci când filipinezii au anunțat că vor proteja drepturile pescarilor din Filipine.
„Condamnăm instalarea barierelor plutitoare de către paza de coastă chineză. Plasarea de către Republica Populară Chineză a unei bariere încalcă drepturile tradiționale de pescuit ale pescarilor noștri”, a anunțat Año prin intermediul unui comunicat.
China revendică 90% din Marea Chinei de Sud
Ambasada Chinei din Manila nu a comentat declarațiile consilierului.
China revendică 90% din Marea Chinei de Sud, în care se află zone economice ale Vietnamului, Malaeziei, Bruneiului, Indoneziei și Filipinelor.