A fost efectuat al doilea transplant de inimă de porc modificat genetic din istorie
Chirurgii americani au transplantat o inimă de porc modificat genetic la un pacient, fiind al doilea din istorie supus unei astfel de acțiuni experimentale. Primul pacient din lume căruia i s-a transplantat o inimă de porc modificat genetic a murit la două luni după operație.
La două zile după intervenție, bărbatul spunea glume și putea să stea pe un scaun, au declarat vineri medicii din Maryland, citați de AP.
Bărbatul în vârstă de 58 de ani, veteran al Marinei Militare, se afla în fața unei morți sigure din cauza unei insuficiențe cardiace, dar alte probleme de sănătate au făcut ca el să nu fie eligibil pentru un transplant de inimă tradițional, potrivit medicilor de la University of Maryland Medicine.
„Voi lupta pentru fiecare respirație în plus”
„Cel puțin acum am speranță și am o șansă”, a declarat Lawrence Faucette, din Frederick, Maryland, într-o înregistrare video realizată de spital înainte de operația de miercuri: „Voi lupta pentru fiecare respirație în plus”.
Deși următoarele câteva săptămâni vor fi critice, medicii se declară încântați de reacția lui Faucette la organul de porc.
Dr. Bartley Griffith, care a făcut transplantul, a declarat pentru The Associated Press că medicii simt „un mare privilegiu, dar și multă presiune”.
Există o uriașă lipsă de organe umane pentru transplant
Aceeași echipă din Maryland a făcut anul trecut primul transplant din lume al unei inimi de porc modificate genetic, la David Bennett, care a supraviețuit doar două luni.
Există o uriașă lipsă de organe umane donate pentru transplant, iar încercările de transplanturi de organe de la animale la oameni au eșuat timp de decenii, deoarece sistemul imunitar al oamenilor a distrus imediat țesutul străin. Acum, oamenii de știință încearcă din nou, folosind porci modificați genetic pentru a le face organele mai similare cu cele umane.