Mai multe țări „concurează” pentru o nouă fabrică de vehicule electrice Tesla
Producătorul american de automobile electrice Tesla intenționează să construiască o fabrică. Mai multe țări s-au arătat interesate de investiție și au inițiat discuții cu proprietarul companiei Elon Musk.
Arabia Saudită a inițiat discuțiile cu producătorul american de automobile electrice Tesla pentru a înființa o unitate de producție în regat, a relatat Wall Street Journal, citând surse din domeniu. Informația nu a fost confirmată de părțile implicate, anunță Reuters.
Informația a apărut la doar câteva ore după ce președintele turc Tayyip Erdogan i-a cerut directorului general al Tesla, Elon Musk, să construiască o fabrică de vehicule în Turcia.
Tesla va alege locul pentru o nouă fabrică până la sfârșitul anului
De asemenea, Musk urmează să se întâlnească cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în California.
Musk a declarat în luna mai că Tesla va alege locul pentru o nouă fabrică până la sfârșitul anului 2023. În prezent are șase fabrici și construiește o a șaptea în Mexic.
Tesla își propune să vândă 20 de milioane de vehicule pe an până în 2030. În 2022, a vândut aproximativ 1,3 milioane de mașini.