O femeie a descoperit, după o relație de 19 ani și un copil, că iubitul este agent sub acoperire
După 19 ani și un copil împreună, o femeie a descoperit că iubitul ei e un agent sub acoperire. Bărbatul și-a ținut ascunsă adevărata identitate pe tot parcursul relației, recunoscându-și chiar și copilul cu numele de familie fals. Femeia este acum în depresie, iar familia este în stare de șoc.
După 19 ani cât au fost împreună, au avut un copil și își plănuiau nunta, bărbatul s-a dovedit a fi ofițer de poliție sub acoperire. Polițistul și-a ascuns identitatea reală în toată această perioadă, nu i-a spus niciodată partenerei sale adevărata sa ocupație, mergând chiar până la a-și folosi identitatea fictivă pe certificatul de naștere al fiului lor.
Conform The Guardian, abia în 2020, după logodna oficială, femeia a descoperit că logodnicul ei, pe care îl credea un om de afaceri, era de fapt un ofițer de poliție britanic.
Cine știa despre relația ofițerului sub acoperire cu femeia?
Biroul Independent pentru Conduita Poliției (IOPC), un organism de supraveghere a aplicării legii, investighează ofițeri de poliție de rang înalt din Avon și Somerset, care știau despre relația ofițerului sub acoperire cu femeia încă din 2013. Se pare că aceștia au așteptat cel puțin șapte ani înainte de a o informa că iubitul ei folosea o identitate falsă care îi fusese dată pentru a fi folosită în operațiuni polițienești sub acoperire.
Nu se știe de ce agentul și-a cultivat relația cu femeia, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, care a început în 2001. Se crede că ea nu este ținta operațiunii de supraveghere și nici familia ei, care susține că nu a avut niciodată legături cu infractori.
Rudele susțin că femeia este în stare de șoc, „o umbră a persoanei care era”.
„Toată această poveste a distrus-o”, a declarat sora ei. „A exprimat gânduri sinucigașe, plânge în fiecare zi, nu doarme, este foarte speriată”.
„Mama mea ia antidepresive, nu poate dormi noaptea”
Vestea a dat peste cap viața întregii familii. „Stresul provocat de această situație a distrus sănătatea tatălui nostru. A ajuns la spital. Mama mea ia antidepresive, nu poate dormi noaptea. Nu putem vorbi despre asta cu nimeni, nici măcar cu copiii noștri”, a adăugat ea.
Familia spune că a fost avertizată de conducerea poliției că, dacă oamenii vor afla de aventură, se vor crea „tulburări”. Cu toate acestea, familia femeii înșelate crede că avertismentul a fost folosit pentru a-i atrage în „mușamalizarea” scandalului.
„Femeia nu are nicio legătură cu poliția”
„Ei ar trebui să servească și să protejeze”, dar „nu cred că ne vor proteja, cred că se vor proteja pe ei înșiși. Se folosesc de noi și ne fac să le acoperim neajunsurile. Ei încearcă să ne reducă la tăcere”, a acuzat sora femeii.
Poliția din Avon și Somerset nu a răspuns la solicitările de comentarii, însă recent forțele de ordine au transmis scuze: „În timp ce lucra sub acoperire, un fost ofițer s-a angajat într-o relație nepotrivită, folosindu-se de pseudonimul său. Femeia nu are nicio legătură cu poliția și, până de curând, nu era în totalitate conștientă de legăturile sale cu un ofițer de poliție sub acoperire”.