Biserica Catolică va beatifica o familie poloneză, inclusiv un nou-născut, ucisă de naziști pentru că ascundea evrei. Familia era compusă din cei doi părinți și șapte copii.
Cei nouă polonezi vor fi beatificați duminică la Markowa, în Polonia, a anunțat Vaticanul, potrivit CNN.
Jozef și Wiktoria Ulma și copiii lor au fost uciși de naziști în martie 1944 pentru că au adăpostit o familie de evrei. Mama a născut chiar în momentul în care a fost ucisă, au anunțat reprezentanții bisericii. Ceilalți copii ai soților Ulma aveau vârste cuprinse între 18 luni și 7 ani, potrivit Vaticanului.
Familia Ulma a fost ucisă pentru că a adăpostit o familie de evrei timp de 18 luni, potrivit documentelor justificative care însoțesc beatificarea. Familia evreiască a fost și ea ucisă de naziști.
Este pentru prima dată când o întreagă familie va fi ridicată la rangul de sfânt, a precizat biroul de presă al Vaticanului. Trupurile familiei au fost exhumate pentru ceremonie și vor fi reînhumate după beatificare.