Probele ADN au exonerat un american condamnat pentru viol în urmă cu 47 de ani

09 09. 2023, 03:00
Sursa foto: Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 72 de ani, condamnat pentru viol în urmă cu 47 de ani, a fost exonerat cu ajutorul probelor ADN, potrivit BBC.

Bărbatul din New York a făcut noi teste ADN care l-au exclus în mod concludent de pe lista violatorilor. Aceasta este cea mai lungă condamnare greșită cunoscută din istoria SUA care a fost răsturnată de probele ADN. Între timp, adevăratul făptuitor, un infractor sexual condamnat, a mărturisit violul.

Leonard Mack, în vârstă de 72 de ani, a petrecut peste șapte ani în închisoare după ce a fost condamnat în 1976 pentru violul pe care nu l-a comis. În mai 1975, două adolescente care veneau de la școală au fost amenințate cu arma și răpite de un bărbat. Una dintre fete a fost violată de două ori, în timp ce cealaltă a reușit să scape și să alerge după ajutor.

„Acum adevărul a ieșit la iveală și în sfârșit pot respira”

Identificarea greșită făcută de martori este cauza principală a condamnărilor eronate, susțin specialiștii în domeniu. În acest caz, fetele l-au identificat pe Mack în timpul unei proceduri organizate defectuos de polițiști.

Mack, care este un veteran al războiului din Vietnam, locuiește de aproape 21 de ani în Carolina de Sud împreună cu soția sa.

„Nu am pierdut niciodată speranța că într-o zi voi fi dovedit nevinovat. Acum adevărul a ieșit la iveală și în sfârșit pot respira. În sfârșit sunt liber”, a spus el.