Pasageri evacuați dintr-un avion după ce au refuzat să se așeze pe scaune murdare. De ce și-a cerut scuze ulterior compania aeriană?
Doi pasageri au fost evacuați dintr-un avion Air Canada deoarece au refuzat să stea pe scaune murdare de vomă. Ulterior, compania a prezentat scuze și a anunțat că a început o anchetă, potrivit BBC.
Incidentul s-a produs într-un zbor între Las Vegas și Montreal. Susan Benson, una dintre persoanele evacuate, a relatat că pilotul i-a avertizat pe pasageri că vor fi trecuți pe o listă de interdicție de zbor dacă vor continua să se plângă.
„Se pare că în zborul anterior cineva vomitase. Însoțitoarea de zbor a oferit scuze, dar a explicat că zborul era plin… a pus cafea măcinată în punga scaunului și a pulverizat parfum, dar scaunul și centura de siguranță erau umede și încă mai existau reziduuri vizibile de vomă”, a spus Benson.
Pilotul a ieșit din cabină și le-a cerut să coboare
Ulterior, pilotul a ieșit din cabină și le-a cerut celor care protestau să coboare sau să aștepte echipa de securitate pentru a fi escortați afară. În final, persoanele au fost coborâte din avion.
Ca urmare a incidentului, Air Canada a prezentat scuze și a anunțat că „analizează această problemă serioasă” deoarece „procedurile operaționale nu au fost urmate corect în acest caz”.