Un urs popular a fost împușcat mortal la marginea unui oraș din centrul Italiei. Bărbatul care a împușcat animalul susține că a deschis focul de frică. Incidentul a stârnit numeroase controverse, potrivit BBC.
Ursul, pe nume Amarena, a fost filmat la începutul acestei săptămâni în timp ce se plimba în jurul orașului San Sebastiano Dei Marsi cu cei doi pui ai săi.
Guvernatorul Marco Marsilio a spus că niciun urs în regiunea Abruzzo nu a amenințat vreodată rezidenții. De aceea, vestea uciderii animalului a reprezentat un șoc pentru numeroși locuitori.
Uciderea nu poate fi justificată și este „un act foarte grav împotriva întregii regiuni Abruzzo, care provoacă durere și furie”, a mai spus guvernatorul.
Ministrul Mediului, Gilberto Pichetto, a vorbit despre un „episod foarte grav” și a spus că tot posibilul trebuie făcut pentru a se asigura că cei doi pui sunt protejați și rămân liberi.
Bărbatul care a ucis animalul a fost identificat și audiat de polițiști.
Amarena face parte dintr-un grup de aproximativ 60 de urși pe cale de dispariție care trăiesc în Parcul Național Abruzzo.