Japonia a comemorat atacul cu bombă atomică de la Hiroshima. Câți ani au trecut de atunci?
Japonia a organizat duminică mai multe ceremonii pentru a marca împlinirea a 78 de ani de la atacul cu bomba atomică de la Hiroshima. Primarul orașului a îndemnat la interzicerea armelor nucleare și a calificat drept o „nebunie” noțiunea de descurajare nucleară.
Duminică, un clopot al păcii a bătut la 8.15 a.m., ora la care a fost lansată bomba. Aproximativ 50.000 de participanți, inclusiv supraviețuitori în vârstă, au ținut un moment de reculegere, potrivit Reuters.
„Liderii din întreaga lume trebuie să se confrunte cu realitatea că amenințările nucleare exprimate acum de anumiți factori de decizie politică dezvăluie nebunia teoriei descurajării nucleare”, a declarat primarul din Hiroshima, Kazumi Matsui, în cadrul ceremoniei.
Japonia a comemorat atacul cu bombă atomică de la Hiroshima
Mesaje asemănătoare au transmis prim-ministrul japonez și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Comemorarea din Japonia a avut loc în contextul în care rușii au amenințat cu folosirea armelor nucleare în războiul din Ucraina.
Bomba aruncată la Hiroshima la 6 august 1945, supranumită „Little Boy”, a ucis mii de oameni pe loc și aproximativ 140.000 până la sfârșitul anului. Japonia s-a predat la 15 august 1945.