Stupoare în Antarctica! Lipsește o cantitate uriașă de gheață marină
În Antarctica lipsește o cantitate de gheață marină de mărimea Argentinei, iar oamenii de știință se străduiesc să afle de ce.
În timp ce emisfera nordică se sufocă sub un val de căldură record în timpul verii, mult mai la sud, în toiul iernii, un alt record climatic este doborât. Gheața marină din Antarctica a scăzut la minime fără precedent pentru această perioadă a anului, notează CNN.
În fiecare an, gheața marină din Antarctica scade până la cele mai scăzute niveluri spre sfârșitul lunii februarie, în timpul verii de pe continent. Apoi, gheața se reface în timpul iernii.
Gheața marină nu a revenit la nivelurile așteptate
Dar anul acesta oamenii de știință au observat ceva diferit.
Gheața marină nu a revenit nici pe departe la nivelurile așteptate. De fapt, aceasta se află la cel mai scăzut nivel pentru această perioadă a anului de când au început monitorizările, în urmă cu 45 de ani.
Gheața se află la aproximativ 1,6 milioane de kilometri pătrați (0,6 milioane de mile pătrate) sub recordul anterior de iarnă, stabilit în 2022, potrivit datelor de la National Snow and Ice Data Center (NSIDC).
Oamenii de știință nu înțeleg ce se întâmplă în Antarctica
La jumătatea lunii iulie, gheața marină din Antarctica era cu 2,6 milioane de kilometri pătrați (1 milion de mile pătrate) sub media din perioada 1981 – 2010. Aceasta reprezintă o suprafață aproape la fel de mare ca Argentina sau ca suprafețele combinate ale Texasului, Californiei, New Mexico, Arizonei, Nevadei, Utah și Colorado.
Fenomenul a fost descris de unii oameni de știință ca fiind excepțional – atât de rar, încât șansele sunt ca acest lucru să se întâmple există doar o dată la milioane de ani.
Oamenii de știință se străduiesc acum să afle de ce.