Sinéad O’Connor a murit la 56 de ani
Sinéad O’Connor a murit la 56 de ani, anunță The Guardian. Cântăreața irlandeză era cunoscută mai ales pentru hit-ul din 1990 „Nothing Compares 2 U”.
Printr-un comunicat remis RTÉ, televiziunea națională din Irlanda, familia cântăreței a anunțat „cu mare tristețe moartea iubitei noastre Sinéad”. „Familia și prietenii ei sunt devastați”, a mai arătat comunicatul.
Fiul cântăreței, Shane, a murit anul trecut, la vârsta de 17 ani, la câteva zile după ce a fost dat dispărut. Într-un mesaj publicat pe social media, Sinéad O’Connor a scris că fiul ei „a decis să pună capăt suferinței sale pământești” și a cerut „ca nimeni să nu-i urmeze exemplul”, potrivit BBC.
„Talentul ei a fost neegalat și mai presus de comparație”
Vestea că Sinéad O’Connor a murit a șocat industria muzicală, dar și pe cei din țara sa natală. „Muzica sa a fost iubită în toată lumea și talentul ei a fost neegalat și mai presus de comparație. Condoleanțe familiei, pritenilor și tuturor celor care i-au iubit muzica”, a transmis politicianul irlandez Leo Varadkar.
Colm O’Gorman, director executiv al organizației de acțiuni umanitare Amnesty International Ireland, a spus că puțini artiști au avut un asemenea impact social și cultural. „Ce pierdere. Condoleanțe copiilor, familiei și celor care au iubit-o”.
Mărirea și decăderea lui Sinéad O’Connor
Născută în Dublin în 1966, albumul de debut al lui O’Connor, nominalizat la Premiile Grammy, „The Lion and The Cobra”, a fost lansat în 1987. Interpretarea melodiei „Nothing Compares 2 U” a lui Prince i-a adus faimă peste noapte.
Sursa: YouTube
Totul s-a prăbușit atunci când a denunțat abuzurile Bisericii Catolice și a rupt o fotografie cu Papa Ioan Paul al II-lea în direct, în timpul uneia dintre cele mai urmărite emisiuni de divertisment din Statele Unite, anume Saturday Night Live, momentul devenind de referință pentru cultura populară și istoria muzicii.
O’Connor nu s-a ferit nici să denunțe Constituția Irlandei, Premiile Grammy sau imnul național al SUA. Deși mulți au criticat-o în acea perioadă, în ultimii ani s-a spus că argumentele și protestele ei au fost înaintea vremurilor.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Muzica stranie auzită de astronauții Apollo 10 pe fața nevăzută a Lunii
Elvis Presley, un fenomen muzical. „Nu sunt Regele. Hristos e Regele. Eu sunt doar un entertainer”
ASCULTĂ AICI! Primele imagini color ale Telescopului Webb, transformate în muzică