Bucătarul personal al fostului președinte Barack Obama, găsit mort în lac
Bucătarul personal al fostului președinte Barack Obama, Tafari Campbell, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit mort în urma unui incident petrecut pe un lac din Martha’s Vineyard.
Campbell s-a scufundat în timp ce făcea paddle boarding, în apropierea unei case deținute de familia Obama, relatează Reuters.
Scafandrii au început să-l caute pe Campbell imediat ce au primit un apel potrivit căruia un bărbat care făcea paddle boarding a intrat în apă și apoi părea că se zbate înainte de a se scufunda. El nu a mai ieșit la suprafață.
„Tafari a fost o parte iubită a familiei noastre”, au spus soții Obama
Cadavrul lui Campbell a fost recuperat luni din Edgartown Great Pond.
El fusese bucătar secundar la Casa Albă și venise să lucreze pentru familie după ce Obama și-a încheiat al doilea mandat în 2016, au precizat luni, într-un comunicat, fostul președinte și soția sa, Michelle Obama.
„Tafari a fost o parte iubită a familiei noastre”, au spus soții Obama într-o declarație comună. „Era creativ și pasionat de mâncare și de capacitatea acesteia de a aduce oamenii împreună. În anii care au urmat, am ajuns să-l cunoaștem ca pe o persoană caldă, amuzantă și extraordinar de bună, care ne-a făcut viețile tuturor un pic mai luminoase.”
Bucătarul avea doi fii gemeni
Bucătarul lasă în urmă o soție, Sherise, și doi fii gemeni, au precizat soții Obama.
În momentul morții sale, Campbell, care locuia în Dumfries, Virginia, se afla în vizită la Martha’s Vineyard, dar familia Obama nu era prezentă, a precizat poliția statului Massachusetts.
Moartea sa este investigată de autorități, a precizat poliția.