Românii au parte de tot mai multe zboruri anulate
Românii care au călătorit cu avionul în luna iunie s-au confruntat cu 55% mai multe zboruri anulate decât în luna anterioară, potrivit unei analize Vola.ro.
Totodată, din totalul de modificări ale orarului de zbor, 59% au fost întârzieri mai mici de 5 ore și aproximativ 14% întârzieri de peste 5 ore. „Practic, sute de mii de români au fost afectați doar în ultimele 2 luni și jumătate, iar surprizele neplăcute nu par a se termina prea curând”, arată reprezentanții agenției de turism online.
Aceștia dau ca exempli, ziua de 15 iulie, când pasagerii cu zboruri de Italia au fost nevoiți să caute soluții de rezervă, întrucât zborurile lor au fost anulate din cauza grevei de pe aeroporturile italiene. Aproape 1000 de zboruri au fost în total anulate, fiind afectați aproximativ 25.000 de pasageri care zburau către și dinspre destinații din toată lumea. În același weekend au fost în grevă și piloții belgieni care operează zboruri pentru o companie low-cost foarte cunoscută și populară în Europa, astfel că, la numărul zborurilor anulate s-au mai adăugat 120, iar altor mii de pasageri le-au fost stricate planurile.
Compania cu cele mai multe zboruri anulate
Pentru zborurile înregistrate din și înspre România, compania aeriană Wizz Air se află în capul listei, cu un total de peste 40% de zboruri anulate / întârziate, conform datelor furnizate de Vola.ro. Pe locul 2 se află compania Hisky, cu un procent de peste 10%, urmată la mică distanță de Ryanair. Lufthansa, Air Connect, Tarom, Aeroitalia și Austrian Airlines se află și ele pe lista companiilor care au anunțat modificări considerabile ale orarului de zbor în prima lună de vară.
Probleme au apărat nu doar la companiile low-cost, ci și la cele de linie, astfel că specialiștii Vola.ro recomandă tuturor pasagerilor să își ia măsuri de precauție.
Printre aeroporturile externe care au întâmpinat cele mai multe probleme se numără Londra, Dublin, Paris, Eindhoven, Bruxelles sau Roma. Acestea sunt destinații în care călătorește diaspora sau destinații de city-break și nu neapărat destinațiile tipice de vacanță ale romanilor.
Zborurile cele mai afectate de întârzieri sau anulăr
Din studiul realizat se poate observa că zborurile cele mai afectate de întârzieri sau anulări sunt cele care urmează să fie efectuate în a doua parte a zilei. Este vorba în special de zborurile realizate cu avioane care fac mai multe rotații într-o zi. „De exemplu, un zbor poate pleca de la București la Roma dimineața, de la Roma se întoarce la București la amiază, urmând să zboare spre Barcelona și retur. Dacă pe unul dintre tronsoane are loc o întârziere, aceasta poate decala programul pentru toate zborurile următoare”, arată specialiștii.
Conform acestora, problemele tehnice și lipsa de personal calificat sunt printre cele mai frecvente probleme pe care le menționează companiile aeriene post-pandemie.