Unul dintre cei mai mari producători de cipuri din întreaga lume nu găsește muncitori calificați

24 07. 2023, 00:00
Foto: Shutterstock

Taiwan Semiconductor (TSMC), unul dintre cei mai mari producători de cipuri din întreaga lume, a anunțat că va amâna începerea producției la fabrica sa din statul american Arizona. Decizia a fost luată deoarece compania nu găsește muncitori calificați, potrivit BBC.

Amânarea reprezintă o lovitură dată administrației președintelui Joe Biden în domeniul tehnologiei, în contextul rivalității cu China.

Firma din Taiwan spune că producția de cipuri nu va mai începe anul viitor, din cauza lipsei de muncitori calificați. Președintele TSMC, Mark Liu, a declarat că producția de microprocesoare avansate la fabrica sa din Arizona, în sud-vestul SUA, va începe în 2025.

Fabrica se confruntă cu un deficit de lucrători

Liu a mai spus că fabrica, care se află în construcție din aprilie 2021, se confruntă cu un deficit de lucrători cu „expertiza specializată necesară pentru instalarea echipamentelor într-o instalație de calitate pentru semiconductori”.

El a adăugat că firma „lucrează pentru a îmbunătăți situația, inclusiv prin trimiterea de tehnicieni experimentați din Taiwan pentru a instrui lucrătorii calificați locali din SUA pentru o perioadă scurtă de timp”.

Măsuri împotriva industriei producătoare de cipuri din China

TSMC a anunțat planurile de a construi o unitate în Arizona în 2020, în timpul administrației Trump. În decembrie anul trecut, firma a decis să-și tripleze investiția în proiect, ajungând la 40 de miliarde de dolari. Aceasta este una dintre cele mai mari investiții străine din istoria SUA.

În ultimii ani, americanii au impus o serie de măsuri împotriva industriei producătoare de cipuri din China. Totodată, ei au investit miliarde de dolari pentru a stimula industria locală a semiconductorilor.