Meteorologii au emis cod GALBEN în centrul țării și cod PORTOCALIU pentru restul României
Este cod galben de ploi în 11 județe din centrul și nord-vestul țării, iar în restul țării este cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. potrivit avertizărilor Administrației Nașionale de Meteorologie (ANM).
Potrvit ANM, de luni, de la ora 15:00 până marți la ora 06:00, local în vestul, nord-vestul și centrul țării, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp) și grindină. Este vorba de județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureș, Arad, Sibiu, Alba și Hunedoara.
Astfel de fenomene vor fi în a doua parte a nopții de luni spre marți și în sud-estul Transilvaniei, Moldova și în zona deluroasă din sud, dar pe arii mai restrânse.
Valul de căldură va continua să se intensifice
Luni, însă, în restul teritoriului, valul de căldură va continua să se intensifice și va fi caniculă în toate zonele de câmpie și de podiș. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 23 de grade.
Luni (17 iulie), în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica, fiind cod portocaliu. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa între 18 și 24 de grade. Codul portocaliu afectează județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, București, Prahoiva, Buzău, Vrancea, Galați, Brăila, Ialomița, Călărași.
Valul de căldură și disconfortul termic vor persista
Potrivit meteorologilor, marți valul de căldură se va menține în sudul, sud-estul și local în vestul și centrul teritoriului, unde va fi cod galben de căldură. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 17 și 22 de grade.
Tot marți, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei valul de căldură va persista și va fi caniculă, fiind avertizare cod portocaliu. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 38…39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general peste 20…22 de grade. Sunt vizate județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, București, Ialomița și Călărași.
Valul de căldură și disconfortul termic vor persista, local, îndeosebi în regiunile sudice și în următoarele zile.