Serviciile secrete americane au pus capăt anchetei începute după ce în interiorul Casei Albe au fost descoperite droguri. Specialiștii nu au găsit niciun vinovat, potrivit BBC.
Serviciile secrete ale SUA a anunțat că a încheiat ancheta privind descoperirea de cocaină la Casa Albă. Potrivit Serviciului Secret, specialiștii au încercat să determine un suspect prin intermediul amprentelor digitale, urmelor ADN și probelor video, dar nu au reușit.
Serviciile secrete au investigat modul în care substanța a ajuns la Casa Albă, examinând sistemele de securitate în ziua care a precedat descoperirea cocainei. Sute de persoane au fost în vizorul anchetatorilor, dar nu au fost destule probe.
Cocaina a fost descoperită la începutul acestei luni într-un vestibul ce duce spre holul de la intrarea West Executive Avenue a Casei Albe. Peședintele Joe Biden și familia sa se aflau la Camp David, în Maryland, în acel moment.
Punga mică de plastic a fost găsită într-o zonă ce poate fi accesată de membrii publicului și unde sunt depozitate telefoanele mobile și alte dispozitive personale înainte de a intra în Casa Albă. Testele efectuate asupra materialului au determinat că este vorba de cocaină.