Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunță că aproape 10.000 de americani au participat la cel mai mare festival românesc din SUA – Romanian Weekend at The Wharf, care a avut loc pe promenada The Wharf din Washington, DC.
„Aproape 10.000 de americani au participat la cel mai mare festival românesc din Statele Unite. Timp de trei zile, 7-9 iulie 2023, pe încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, DC, a avut loc a doua ediție a festivalului Weekend at The Wharf. Publicul american și româno-american s-a bucurat de muzică și dansuri folclorice susținute de Ansamblul Folcloric Național Transilvania din Maramureș; concerte de etno-jazz cu Four Corners și folclor românesc reinterpretat cu Ana Everling & Taraf de Chicago; recital de folclor cu Andreea Rebăltescu; dansuri populare românești cu Ansamblul Folcloric Carpathia din capitala americană; lecturi performative cu Cristina Bejan și Adela Sinclair (Bucharest Inside the Beltway); demonstrații de olărit și sculptură tradițională în lemn cu meșterii Vasile Chira și Ioan Bârsan. De asemenea, audiența s-a bucurat de o expoziție de costume populare tradiționale, degustări de vinuri românești și produse românești”, potrivit Ambasadei României în SUA.
Weekendul românesc pe malul Potomacului a fost organizat de Ambasada României în Statele Unite și Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș.
„Romanian Weekend at The Wharf face parte dintr-un program mai amplu de diplomație publică al Ambasadei României la Washington organizat timp de o săptămână pentru a celebra Parteneriatul Strategic dintre România și SUA, lansat la 11 iulie 1997, cu ocazia vizitei președintelui american Bill Clinton la București”, potrivit comunicatului de presă.