Meteorologii anunță că în următoarele patru săptămâni vremea va fi deosebit de caldă în toată țara. Cantitățile de precipitații vor fi diferite în funcție de regiuni.
În săptămâna 10-17 iulie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, în special în regiunile sudice.
Cu excepția nord-vestului extrem al țării unde regimul pluviometric va fi excedentar, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în sudul țării și la munte.
În săptămâna 17- 24 iulie temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în sud și sud-est.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în zona montană aferentă, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
În săptămâna 24- 31 iulie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate de cât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-estice.
Regimul pluviometric se va situa în general în jurului celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile.
În săptămâna 31 iulie – 07 august, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sud-estul țării.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.