Cine sunt şefii companiilor care învârt sute de milioane de dolari pe an?
Contrar percepţiei generale, cei mai bine plătiţi directori executivi nu provin întotdeauna din domeniul tehnologic. Şefii companiilor precum Pinterest, Peloton şi Hertz au venituri mai mari decât Tim Cook de la Apple, potrivit unei noi analize publicate de Wall Street Journal, citată de CNBC.
Recent Wall Street Journal a publicat lista celor mai bine plătiţi directori executivi din 2022, care s-a bazat pe datele furnizate de C-Suite Comp, o firmă de analiză a datelor care urmăreşte remunerarea directorilor executivi de la aproape 4.000 de companii americane cotate la bursă, citează Business Magazin.
Clasamentul lor include salariile, bonusurile, beneficiile şi opţiunile pe acţiuni ale directorilor, printre alţi factori.
Un angajat american a câştigat în medie 56.000 de dolari
Salariul mediu al liderilor din S&P 500 a scăzut la 14,5 milioane de dolari anul trecut, faţă de 14,7 milioane de dolari în 2021. Spre comparaţie, în 2022, un angajat american a câştigat în medie aproximativ 56.000 de dolari, potrivit Biroului de Statistică a Muncii.
Directorul general al Blackstone, Stephen Schwarzman, a ocupat primul loc în topul celor mai bine plătiţi lideri, cu un pachet total de compensaţii de 253 de milioane de dolari. Următorul CEO de pe listă, Sundar Pichai de la Alphabet, compania mamă a Google, care a încasat 226 de milioane de dolari în 2022.
Top 10 cei mai bine plătiţi lideri de companii:
- Stephen Schwarzman, Blackstone. Compensaţie totală: 253 milioane de dolari
- Sundar Pichai, Alphabet. Compensaţie totală: 226 milioane de dolari
- Stephen Scherr, Hertz. Compensaţie totală: 182 milioane de dolari
- Barry McCarthy, Peloton. Compensaţie totală: 168 milioane de dolari
- Michael Rapino, Live Nation. Compensaţie totală: 139 milioane de dolari
- Safra Catz, Oracle. Compensaţie totală: 138 milioane de dolari
- Douglas Ingram, Sarepta Therapeutics. Remuneraţie totală: 125 de milioane de dolari
- Bill Ready, Pinterest. Compensaţie totală: 123 milioane de dolari
- Kiwi Camara, CS Disco. Compensaţie totală: 110 milioane de dolari
- Tim Cook, Apple. Compensaţie totală: 99 de milioane de dolari
În cazul lui Bill Ready, care a preluat conducerea Pinterest în iunie 2022, aproximativ 101 milioane de dolari din salariul său au provenit din acţiuni, care au fost acordate în legătură cu angajarea sa de anul trecut, relatează Wall Street Journal. O purtătoare de cuvânt a Pinterest a declarat pentru ziar că Ready nu ar trebui să primească acţiuni suplimentare în primii patru ani de muncă.
Safra Catz, de la Oracle, este singura femeie din top 10 cei mai bine plătiţi lideri, chiar dacă ponderea femeilor director general din Fortune 500 a atins un maxim istoric în 2022. Catz, care conduce Oracle din 2014, s-a clasat în fruntea mai multor liste cu cei mai bine plătiţi directori executivi din domeniul tehnologiei şi cu cele mai bine plătiţi femei de când a preluat această funcţie.