Fiica oceanografului Henri Nargeolet, ucis în implozia submersibilului: „Îi plăcea cel mai mult să fie într-un submarin”
Fiica uneia dintre cele cinci persoane aflate în submersibilul dispărut în apropierea epavei Titanicului a declarat că speră în continuare în salvare, dar spune că se consolează cu faptul că știe că tatăl ei, oceanograful Henri Nargeolet, se află în locul pe care îl iubea cel mai mult.
Sidonie Nargeolet a declarat pentru Reuters că trăiește cu „mult stres, emoții foarte amestecate”, în timp ce căutările disperate ale submersibilului dispărut în apropierea epavei Titanicului intrau într-o fază critică, atunci când toată lumea se aștepta ca aerul să se termine pentru cele cinci persoane aflate la bord.
„În unele momente, am multă speranță, sunt bine, cred și am multă speranță. Dar în altele, speranța dispare și este greu de suportat, iar cu cât trece mai mult timp devine tot mai greu”, a declarat Nargeolet, în vârstă de 39 de ani, pentru Reuters, în orașul La Massana, în microstatul european Andorra, unde locuiește.
„Ceea ce îi plăcea cel mai mult era să fie într-un submarin”
„Uneori nu verific (știrile – n.r.) pentru că nu vreau să aud că se spune că acum au un nivel foarte scăzut de oxigen. Prefer să ascult lucruri pozitive, să sper că vor continua să îi caute”, a declarat ea, adăugând că se simte ușurată știind experiența vastă a tatălui său sub apă.
„Dacă nu vor fi găsiți, va fi foarte trist pentru noi, pentru că nu îl vom mai vedea. Ceea ce îi plăcea cel mai mult era să fie într-un submarin, (în apropierea – n.r.) Titanicului. Este locul unde îi plăcea cu adevărat să fie. Aș prefera ca el (să moară – n.r.) într-un loc unde este foarte fericit”, a declarat Nargeolet, în timp ce se străduia să-și stăpânească lacrimile.
În a doua parte a zilei de joi, 22 iunie, după patru zile de căutări, Paza de Coastă americană a anunțat că pasagerii de la bordul submersibilului Titan au fost uciși instantaneu în timpul „unei implozii catastrofale” atunci când vasul se afla în drum spre epava Titanicului, la puțin peste 3,2 kilometri adâncime în Atlantic.