Ce a știut Marina Statelor Unite și n-a spus de la început: „O bubuitură puternică” auzită în adâncurile Atlanticului
Marina Statelor Unite ale Americii a anunțat că a detectat „o anomalie” provenită cel mai probabil de la implozia submersibilului Titan, la scurt timp după ce vasul a dispărut în adâncurile Atlanticului.
James Cameron, regizorul „Titanic”, unul dintre cele mai de succes filme din istorie, susține că sursele sale din industria explorării subacvatice au detectat „o bubuitură puternică”.
Marina americană și-a analizat datele acustice după ce submersibilul Titan a fost declarat dispărut în drum spre epava Titanicului. Autoritățile au descoperit o anomalie „în concordanță cu o implozie sau o explozie în vecinătatea generală a locului în care submersibilul Titan opera atunci când contactul a fost pierdut”, potrivit unui comunicat de presă.
Marina SUA nu a considerat că datele sunt definitive
Marina a transmis această informație mai departe Pazei de Coastă, care a continuat căutările pentru că Marina nu a considerat că datele sunt definitive.
Aceste date au fost detectate de o rețea secretă de senzori subacvatici concepuți să monitorizeze submarinele ostile, potrivit jurnaliștilor americani.
Regizorul James Cameron a mai spus că submersibilul a fost pierdut de la început, după ce sursele sale au raportat informații similare.
James Cameron a știut încă de la început de implozie
„Am primit confirmare în decurs de o oră că s-a auzit o bubuitură puternică în același moment în care contactul a fost pierdut. O bubuitură puternică detectată de hidrofon; pierderea transponderului; pierderea comunicațiilor. Eu am știut că s-a întâmplat. Submersibilul a suferit o implozie”, a declarat Cameron pentru Reuters.
Regizorul a devenit un explorator al adâncurilor în anii 1990 în timp ce efectua cercetări pentru filmul său de succes „Titanic”, dar deține o parte și din Triton Submarines, companie care produce submersibile pentru cercetare și turism.
Cameron a spus, de asemenea, că le-a spus colegilor săi încă de luni, 19 iunie, că „am pierdut niște prieteni” și că „[submersibilul] este în bucăți pe fundul [oceanului] acum”, potrivit The Guardian.
Uciși instantaneu în timpul „unei implozii catastrofale”
În a doua parte a zilei de joi, 22 iunie, după patru zile de căutări, Paza de Coastă americană a anunțat că pasagerii de la bordul submersibilului Titan au fost uciși instantaneu în timpul „unei implozii catastrofale” atunci când vasul se afla în drum spre epava Titanicului, la puțin peste 3,2 kilometri adâncime în Atlantic.
Un câmp cu resturi ce conținea multiple părți ale submersibilului a fost găsit undeva la aproximativ 500 de metri depărtare de epava Titanicului, cu ajutorul unui vehicul operat de la distanță.
Submersibilul Titan a dispărut după ce a pierdut contactul cu suprafața în dimineața zilei de duminică, 18 iunie, la aproximativ o oră și 45 de minute de la începutul expediției la cea mai cunoscută epavă din lume.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Oricine putea controla submarinul dispărut în drum spre epava Titanicului