Câți dintre șoferii români cred că pot produce accidente rutiere?
Din 10 șoferi din România, 7 consideră că pot produce accidente rutiere, 3 din 10 consideră că o coliziune minoră în trafic nu poate genera răni grave, iar 1 şofer din 2 crede, în mod eronat, că cele mai multe accidente rutiere se produc pe vreme rea.
Rezultatele sondajului „Evaluarea riscului rutier” indică faptul că şoferii români fie tind să creadă anumite mituri neadevărate, fie sunt relativ conştienţi că acestea sunt false, însă, în pofida acestui lucru, decid să aibă oricum un comportament riscant în trafic, după cum indică experienţa din trafic şi datele statistice.
Majoritatea conducătorilor auto cred că este adevărat mitul conform căruia „cele mai multe accidente rutiere se produc pe vreme rea”, arată rezultatele sondajului. Astfel, rugaţi să evalueze afirmaţia, aproape 51% dintre ei au declarat că aceasta este adevărată (total adevărată – 23,42%, mai degrabă adevărată – 27,34%), în timp ce peste 37% nu o consideră „nici adevărată, nici falsă”.
Majoritatea accidentelor au loc în condiţii meteo normale
Datele statistice, publicate de IGPR, arată că, de fapt, majoritatea accidentelor rutiere au loc în condiţii meteo normale.
De exemplu, peste 88% dintre accidentele rutiere grave produse în anul 2021 au avut loc în condiţii meteo normale, situaţie similară cu 2020, se arată în Buletinul Siguranţei Rutiere – Raport Anual 2021, „factorul meteorologic nereflectându-se în mod explicit în numărul accidentelor rutiere grave produse”.
Dincolo de faptul că, per total, zilele în care condiţiile meteo sunt normale sunt mai multe decât cele cu fenomene meteo nefavorabile, o altă explicaţie a acestei situaţii este dată de faptul că şoferii sunt conştienţi că ploaia, zăpada, ceaţa (şi nu numai) cresc riscul unui accident rutier, ceea ce îi face mai prudenţi. „Mai mult, de obicei astfel de condiţii meteo sunt însoţite, în mod repetat, de avertizări ale autorităţilor, în timp ce, în condiţii normale de vreme, şoferii pot deveni uşor neatenţi.
Chiar şi coliziunile minore în trafic pot crea probleme
Aproape 34% dintre conducătorii auto care au participat la sondaj (peste 3 din 10) consideră că o coliziune minoră în trafic nu poate genera răni grave (17,20% consideră că este total adevărată această afirmaţie, iar 16,36%, mai degrabă adevărată). 24% o evaluează drept „nici adevărată, nici falsă”.
Chiar şi coliziunile minore în trafic pot crea probleme de sănătate serioase victimelor implicate – de exemplu, rănirea zonei cervicale (fenomenul cunoscut drept „whiplash”) poate apărea chiar şi după o lovire din spate la viteze mici. Alături de aceasta, există şi riscul de contuzii, fracturi, răniri ale coloanei vertebrale sau ale torsoului, dar şi de probleme psihologice.
Pe de altă parte, şoferii români sunt conştienţi că un accident cu vătămări corporale poate presupune şi lipsa unor răni vizibile. Astfel, aproape 80% dintre respondenţi au evaluat afirmaţia „Dacă, în urma unui accident rutier, nu există răni vizibile/deschise, înseamnă că acesta nu este considerat accident cu vătămari corporale” drept falsă (mai degrabă falsă – 22,41%, total falsă – 55,95%).
Șoferii români sunt conştienţi că pot produce accidente rutiere
Șoferii români sunt conştienţi că pot produce accidente rutiere, însă tind să „creadă” ceva mai mult în vinovăţia celorlalți şoferi. Astfel, participanţii la sondaj au fost rugaţi să evalueze două afirmaţii, prima dintre ele fiind „Eu nu am cum să produc un accident rutier.”
Peste 71% dintre şoferi au estimat-o ca falsă (mai degrabă falsă – 16,36%, total falsă – 54,96%), ceea ce indică faptul că sunt conştienţi de riscul pe care îl pot pune în trafic, iar circa 21% dintre ei nu au evaluat-o nici ca adevărată, nici ca falsă.
Cu toate acestea, peste 82% dintre şoferi au estimat drept falsă afirmaţia „Mie nu mi se poate întâmpla să fiu implicat într-un accident rutier cauzat de altcineva” (mai degrabă falsă – 14,12%, total falsă – 68,12%), aşadar cu 10% mai mult decât în ceea ce priveşte „vina proprie”. Aproape 13% consideră că afirmaţia nu este nici adevărată, nici falsă.
Şoferii români sunt, în mare parte, conştienţi că neatenţia la volan şi viteza cresc riscurile unui accident rutier. Astfel, aproape 83% dintre respondenţi sunt de acord că multitasking-ul la volan (desfăşurarea de activităţi în paralel cu condusul, precum vorbitul la telefon, scrierea de mesaje, urmărirea de videoclip-uri etc.) conduce la accidente. Pe de altă parte, în mod îngrijorător, 1 conducător auto din 10 (circa 14%) consideră că multitasking-ul la volan nu este o problemă, deoarece oamenii au atenţie distributivă.
Din păcate, în pofida acestui lucru, utilizarea telefonului la volan pare a fi o practică relativ comună în trafic. De exemplu, conform unui alt sondaj realizat în cadrul campaniei „Fii treaz la volan!” în anul 2017, la care au participat peste 8.000 de respondenţi, dintre care peste 6.500 de şoferi, 6 din 10 şoferi folosesc telefonul la volan, iar 40% scriu mesaje în timp ce se află în trafic.
Topul cauzelor care determină accidente rutiere grave
În ceea ce priveşte viteza, românii par, de asemenea, să realizeze, într-o măsură covârşitoare, că aceasta poate cauza accidente. Aproape 93% dintre participanţii la sondaj consideră că este adevărat că „deplasarea cu o viteză peste limita legală stabilită pe porţiunea de drum respectivă creşte riscul unui accident rutier” (total adevărată – 77,95%, mai degrabă adevărată – 15,01%). 5% nu o percep nici ca adevărată, nici ca falsă, în timp ce doar 2% o percep drept falsă.
Cu toate acestea, nerespectarea regimului legal de viteză se află, an după an, în topul cauzelor care determină accidente rutiere grave în ţara noastră. În 2022, de exemplu, datele IGPR arată că 17,4% din totalul accidentelor rutiere grave au avut loc din cauza nerespectării vitezei legale, pe locul al doilea după indisciplina pietonilor (19%), similar cu anul 2021, în timp ce în 2020, atât depăşirea regimului legal de viteză, cât şi indisciplina pietonilor au condus, fiecare, la producerea a 17,3% din accidentele rutiere grave înregistrate în anul respectiv.
Sondajul s-a desfăşurat online, în perioada 23 mai – 5 iunie 2023, la acesta participând 4.788 de respondenţi – 45% bărbaţi şi 54% femei, majoritatea cu vârsta între 26 şi 55 de ani. Dintre participanţii la sondaj, 4.159 sunt conducători auto – 61% dintre ei au declarat că se urcă zilnic la volan, în timp ce 25% conduc de câteva ori pe săptămână.