Girafele Masai din Kenya și Tanzania își provoacă propria extincție
Girafele Masai sunt pe cale de dispariție, iar numărul lor a scăzut aproape la jumătate în ultimii 30 de ani, din cauza vânatului și a pierderii habitatului. Însă, aceste animale impunătoare s-ar putea confrunta cu o nouă amenințare, anume consangvinizarea, a dezvăluit un nou studiu.
Cercetătorii au descoperit că girafele Masai (Giraffa camelopardalis tippelskirchi) – o subspecie nativă din Kenya și Tanzania – sunt divizate în două populații care nu s-au mai împerecheat una cu cealaltă de mii de ani.
„Vor mai exista girafe Masai în 50 de ani de acum încolo? Nu știu. Cred că proporția este de 50/50”, a spus Douglas Cavener, genetician la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA, și unul dintre autorii lucrării recente. El și colegii săi și-au publicat constatările în jurnalul Ecology and Evolution.
Cele două populații de girafe nu s-au mai împerecheat de sute de mii de ani
Habitatul girafelor Masai este divizat în două de marginea vestică din Valea Marelui Rift – o caracteristică tectonică imensă care se întinde din Iordania până în Mozambic – unde savanele din jurul Parcului Național Tarangire se întâlnesc cu stâncile aproape verticale, care se întind până în zonele mai înalte ce adăpostesc rezervații de renume mondial precum Serengeti și Ngorongoro.
Echipa a colectat material genetic de la girafele de pe ambele părți ale stâncilor, pe care l-au analizat, astfel încât să vadă dacă animalele se împerechează.
Descoperirile au arătat că girafele de pe cele două părți nu s-au împerecheat. Ei au constatat că este probabil ca femelele Masai să nu fi traversat stâncile pentru a se reproduce de peste 250.000 de ani. Este posibil ca masculii, care, în general, se îndepărtează mai mult de meleagurile natale, să fi traversat la un moment dat în acest interval de timp, dar se pare că nici ei nu s-au împerecheat peste stânci în ultimele câteva mii de ani.
În ce condiții ar putea apărea consangvinizarea?
Echipa de cercetători a constatat, de asemenea, că girafele Masai prezintă un grad ridicat de consangvinizare. Consangvinizarea poate deveni mai frecventă atunci când o populație devine prea mică sau izolată. Dacă nu este controlată, ar putea duce la ceea ce biologii numesc „depresie de consangvinizare”, în care o populație devine, în timp, mai puțin sănătoasă, din cauza complicațiilor genetice.
Într-un context modern, consangvinizarea ar putea apărea atunci când populațiile de animale sunt izolate de dezvoltarea umană în expansiune, iar habitatul girafei Masai de pe partea de est a stâncilor a cunoscut un boom de dezvoltare masivă în ultimele decenii, cu drumuri, ferme și orașe care s-au extins rapid în jurul parcurilor naționale Lake Manyara și Tarangire, potrivit Live Science.
Dar, dacă fragmentarea habitatului va continua, acest aspect va împiedica aceste girafe să se deplaseze în peisaj și să întâlnească noi girafe în viitor. Consecințele s-ar traduce prin creșterea riscului de împerechere a unei singure populații cu proprii săi membri, a spus Cavener.
Vă mai recomandăm și:
Un ,,cimitir de elefanți” vechi de 5,5 milioane de ani a fost descoperit în nordul Floridei
Un leu a fost văzut într-o regiune în care marile feline dispăruseră în urmă cu 20 de ani
Rata actuală de dispariție a speciilor, fără precedent în istoria omenirii
Papagalii au fost învățați să efectueze apeluri video. Ce au încercat să afle cercetătorii?