Home » D:News » China a trimis încă trei astronauți către stația spațială Tiangong

China a trimis încă trei astronauți către stația spațială Tiangong

Publicat: 30.05.2023

Un echipaj format din trei astronauți este în drum spre stația spațială Tiangong a Chinei. Aceștia au plecat la bordul navei spațiale spațială Shenzhou 16, de la Centrul de lansare a sateliților Jiuquan din deșertul Gobi. Separarea navei spațiale a avut loc aproximativ zece minute mai târziu, potrivit Administrației Spațiale Naționale Chineze (CNSA), care a transmis că lansarea a fost „un succes complet”. 

Jing Haipeng, comandantul misiunii, și debutanții Zhu Yangzhu și Gui Haichao – primii membri ai celui de-al treilea grup de astronauți care ajune în spațiu – vor petrece șase luni la bordul stației spațiale Tiangong. Oficialii CNSA au anunțat echipajul cu doar o zi înainte de lansare, conform Space.com.

Jing Haipeng este un veteran al misiunilor Shenzhou 7, 9 și 11, în timp ce astronauții Zhu Yangzhu și Gui Haichao se îndreaptă spre orbită pentru prima dată. Zhu este inginer de zboruri spațiale și a fost selectat în cel de-al treilea lot de astronauți al Chinei în 2020. Gui face parte, de asemenea, din cel de-al treilea grup de astronauți și va fi primul specialist în sarcini utile al Chinei care va zbura spre Tiangong.

Astronauții vor fi întâmpinați pe Tiangong de actualul echipaj

„Este o mare onoare pentru mine să fiu comandant pentru a treia oară. De data aceasta, sunt responsabil în principal de organizare și coordonare, inclusiv de comunicarea cu cei de pe Pământ și de comanda misiunii. În special, trebuie să asigur siguranța misiunii și a echipajului nostru”, a declarat Jing reporterilor în cadrul conferinței de presă.

După ce va ajunge pe orbită și va andoca pe Tiangong, echipajul va fi întâmpinat la bordul stației spațiale de către actualul echipaj Shenzhou 15. Comandantul misiunii, Fei Junlong, și colegii de echipaj Deng Qingming și Zhang Lu se află la bordul Tiangong din noiembrie 2022 și vor preda controlul stației spațiale noului echipaj înainte de a se întoarce acasă.

China a finalizat cele trei module Tiangong la sfârșitul anului 2022 și își propune să mențină avanpostul orbital ocupat permanent timp de cel puțin un deceniu. Stația este cu aproximativ 20% mai masivă decât Stația Spațială Internațională, potrivit oficialilor spațiali chinezi.

Țara dorește, de asemenea, ca astronauții străini să călătorească pe Tiangong, precum și să deschidă stația spațială pentru potențiale vizite turistice.

China a trimis deja spre stația sa spațială echipamente și provizii

La începutul acestei luni, China a lansat, de asemenea, nava spațială de transport de marfă Tianzhou 6 către Tiangong pentru a livra provizii pentru misiunea Shenzhou 16, care va dura șase luni, precum și teste științifice, echipamente și propulsoare pentru ca stația spațială să-și mențină orbita.

China a pregătit rachetele Shenzhou și Long March 2F pentru potențiale situații de urgență, ca parte a operării stației spațiale Tiangong. Agenția chineză pentru zboruri spațiale cu echipaj uman a dezvăluit anterior că racheta și nava spațială pot fi pregătite pentru lansare cu un preaviz de 8,5 zile.

Vă mai recomandăm și: 

Un pas înainte pentru misiunile spațiale de lungă durată: Cercetătorii au reușit să inducă hibernarea artificială

NASA a descoperit rămășițele sondei spațiale japoneze care s-a prăbușit pe Lună

Planetele „haotice” ar putea fi un posibil semn al extratereștrilor

Airbus a proiectat o nouă stație spațială cu gravitație artificială

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Povestea spărgătorului de nuci
Povestea spărgătorului de nuci
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?