Pământul va fi cu 1,5 grade Celsius mai cald până în 2027

19 05. 2023, 03:00
Sursa foto: Pixabay

Oamenii de știință avertizează că planeta ar putea depăși un prag critic și va fi mai caldă cu 1,5 grade până în 2027, mai repede decât se credea. Depășirea pragului ar putea produce transformări pe întregul glob.

Cercetătorii spun că există 66% șanse să se depășească pragul de 1,5 grade Celsius al încălzirii globale până în 2027. Estimarea se bazează pe creșterea emisiilor provenite din activitățile umane și pe evenimentul meteorologic El Niño așteptat să se producă la vară, potrivit BBC.

Totuși, oamenii de știință estimează că, deși îngrijorătoare, depășirea limitei în următorii ani va fi probabil temporară. Atingerea pragului ar însemna că lumea este cu 1,5 grade Celsius mai caldă decât era în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Mai este timp pentru a limita încălzirea globală

Limita a devenit și un simbol al negocierilor globale privind schimbările climatice. În cadrul Acordului de la Paris din 2015, țările au convenit să „continue eforturile” pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5C.

Depășirea valorii de 1,5 grade Celsius în fiecare an, timp de un deceniu sau două, ar duce la efecte mult mai mari ale încălzirii, cum ar fi valuri de căldură mai lungi, furtuni mai intense și incendii de vegetație. Oamenii de știință mai spun că încă este timp pentru a limita încălzirea globală prin reducerea drastică a emisiilor.