Un urs s-a ascuns în tomberonul unei școli. Cum a fost găsit?
Un profesor de la o școală din Virginia de Vest, SUA, a avut parte de o mare surpriză în momentul în care a deschis capacul unui tomberon. Din interior, a ieșit un urs de mari dimensiuni.
Incidentul s-a produs la Școala Zela. Profesorul James Marsh a ridicat capacul și din interior a ieșit brusc un urs. Omul și animalul s-au speriat și au fugit în direcții diferite, potrivit BBC.
„A scos un răget destul de puternic… Cred că amândoi am fost la fel de surprinși”, a declarat profesorul pentru televiziunea locală WSAZ.
Un urs s-a ascuns în tomberonul școlii
Incidentul a fost comentat și de autoritățile locale.
„Cine spune că directorii nu merită o indemnizație de risc????”, au scris, pe Facebook, reprezentanții Consiliul de Educație al comitatului Nicholas.
Ulterior, ursul a dispărut în pădurea din vecinătate. Nimeni nu a fost rănit în timpul incidentului.