Fenomenul familiilor cu un singur copil

10 04. 2023, 08:00
Sursa foto: Shutterstock

Având în vedere o serie de motive de ordin social și economic, multe cupluri decid că vor avea un singur copil.

Atunci când Jen Dalton a rămas însărcinată, în anul 2018, a făcut un tabel în care a adăugat toate informațiile importante, precum: perioada de concediu de creștere a copilului, recomandările pentru sănătatea copilului sau chiar potențialele vacanțe în familie. A avut în vedere, atunci când a făcut calculele, că își dorește patru copii.

„Mă mai uit la tabel, din când în când, și chicotesc, dându-mi seama cât de naivă eram”, a spus Jen, care acum are 31 de ani.

La două luni de la nașterea fetiței sale, ea și soțul au deschis că se opresc la un singur copil. O parte din motive vizează lipsa acută de somn și problemele emoționale cu care s-au confruntat. Jen a suferit de depresie postnatală și de anxietate postpartum. Chiar și atunci când problemele s-au mai ameliorat, cei doi consideră, în continuare, că decizia a fost una bună.

Contraceptivele, metodele care au oferit control femeilor

După revoluția metodelor contraceptive, care a debutat la mijlocul secolului XX, femeile au dobândit mai mult control asupra fertilității, iar decizia cu privire la numărul de copii a devenit personală.

În paralel, au fost dezvoltate și trenduri sociale și culturale cu privire la numărul de copii din familii. De exemplu, în mai multe țări, trendul este acum ca familiile să aibă mai puțini urmași. În Europa, din numărul total al familiilor cu copii, 49% au unul singur, potrivit BBC.

Acum sute de ani, ideea potrivit căreia o familie ar trebui să aibă mai mulți copii era una perfect logică, deoarece era nevoie de ajutoare în gospodărie – pe lângă asta, nici nu erau disponibile metode contraceptive de încredere.

Astăzi, însă, percepția este una diferită, chiar dacă nu vorbim despre toate culturile. De exemplu, una din cinci femei din Portugalia spune că o familie cu un singur copil este una ideală.

Familiile cu un singur copil încă se confruntă cu prejudecăți

Chiar și în condițiile în care astfel de idei sunt îmbrățișate de tot mai multe cupluri, prejudecățile persistă, iar de aceste critici nu sunt vizați doar părinții, ci și copiii care nu au alți frați.

„Am primit o mulțime de comentarii precum: copilul va avea sindromul singur la părinți și nu va fi obișnuit să împartă nimic cu ceilalți. Sau mai spun că va deveni un răsfățat. Eu cunosc mulți oameni care mai au frați și sunt răsfățați, nepoliticoși și cred că li se cuvine totul”, a spus Victoria Fahey, în vârstă de 25 de ani.

Totuși, chiar dacă familiile cu un singur copil s-au gândit bine înainte de a lua această decizie, ele spun că simt, în continuare, presiune – fie din partea apropiaților, fie chiar din partea lor (deoarece mai apare și îndoiala).

Vă mai recomandăm să citiți și:

Valentina Vassilyeva, mama cu cei mai mulți copii din lume?

Consumul de alcool înainte și în timpul sarcinii schimbă forma feței copiilor

Persoanele necăsătorite dintr-o provincie chineză au primit dreptul de a face copii

Misterul unui val de decese la copii, dezlegat după 80 de ani