Locuitorii unei țări s-au trezit cu două fusuri orare
Oamenii din Liban s-au trezit în două fusuri orare, pe fondul unei dispute între autorităţile politice şi religioase cu privire la momentul în care ceasurile ar trebui schimbate, relatează BBC.
Premierul interimar Najib Mikati a anunţat că ora de vară va începe la sfârşitul Ramadanului de luna viitoare, permiţându-le musulmanilor să îşi încheie postul mai repede seara.
Însă autorităţile creştine au declarat că vor schimba ceasurile în ultima duminică din martie, aşa cum se întâmpla în majoritatea anilor.
Oamenii s-au trezit în două fusuri orare
Întrucât unele instituţii au pus în aplicare schimbarea orei, în timp ce altele au refuzat, mulţi libanezi s-au văzut nevoiţi să jongleze cu programul de lucru şi cel şcolar în fusuri orare diferite – într-o ţară care are doar 88 de kilometri în punctul cel mai lat.
Disputa ilustrează diviziunile profunde dintr-o ţară în care facţiunile creştine şi musulmane au dus un război civil la sfârşitul anilor 1970 şi 1980 şi unde poziţiile politice sunt împărţite între grupurile religioase.
Ramadanul a început pe 22 martie şi se încheie pe 21 aprilie. Dacă ora rămâne neschimbată, musulmanii îşi vor întrerupe postul cu o oră mai devreme, în jurul orei 18:00 în loc de 19:00, ora la care apune soarele.
Mai multe organizaţii importante au schimbat ora
Biserică creştină din Liban a declarat că nu va ţine cont de această decizie, calificând-o drept „surprinzătoare”.
Mai multe organizaţii libaneze importante au decis, de asemenea, să schimbe ora. Două canale de ştiri, LBCI şi MTV, au schimbat ora.
Middle East Airlines, transportatorul naţional, a decis un compromis. Acesta a declarat că ceasurile şi alte dispozitive vor rămâne la ora de iarnă, dar că orele de zbor vor fi ajustate pentru a evita perturbarea orarelor internaţionale.
A existat, de asemenea, confuzie pentru utilizatorii de telefoane mobile şi alte dispozitive electronice care trec automat la ora de vară, deoarece mulţi operatori nu au fost notificaţi cu privire la trecerii la ora de vară.