O țară va ajuta tinerii să treacă peste despărțiri
Autoritățile din Noua Zeelandă au declanșat o campanie care își propune să-i ajute pe adolescenți să treacă peste decepțiile în dragoste. Campania națională are un buget de patru milioane de dolari, potrivit CNN.
Campania Love Better, lansată miercuri, va primi 4 milioane de dolari americani și se va desfășura pe o perioadă de trei ani. Ministerul Dezvoltării Sociale va coordona campania care își propune să-i ajute pe adolescenți să se recupereze după despărțiri.
„Peste 1.200 de tineri ne-au spus că au nevoie de sprijin pentru a face față experiențelor timpurii de dragoste și suferință, iar despărțirile au fost identificate ca o provocare comună”, a declarat ministrul Priyanca Radhakrishnan.
Campania îi pregătește pe tineri pentru viitoarele relații
Campania are videoclipuri cu adolescenți care își împărtășesc experiențele, dar și linii telefonice și legături online pentru consiliere de la distanță. Potrivit unor studii, 68% dintre adolescenți au trecut printr-o despărțire, iar campania îi pregătește pentru viitoarele relații.
De asemenea, „Love Better” face parte din strategia națională a guvernului de a elimina violența din familie și violența sexuală. Ministerul Justiției susține că, în fiecare an, poliția din Noua Zeelandă investighează peste 100.000 de cazuri de violență în familie.