Home » D:News » De ce a crescut interesul pentru mașinile electrice și hibride?

De ce a crescut interesul pentru mașinile electrice și hibride?

De ce a crescut interesul pentru mașinile electrice și hibride?
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 20.03.2023

Interesul pentru mașinile electrice și hibride se menține ridicat în rândul consumatorilor, în principal datorită costului mai redus cu alimentarea, preocupărilor cu privire la protecția mediului și stimulentelor acordate de autorități, potrivit unui studiu recent.

Pe de altă parte, prețurile încă ridicate, autonomia limitată, timpul necesar pentru alimentare și infrastructura de încărcare deficitară rămân principalele argumente contra unei astfel de alegeri, potrivit studiului Deloitte 2023 Global Automotive Consumer Study, derulat în 24 de țări din întreaga lume, dintre care nouă din Europa.

Cei mai mulți consumatori din Marea Britanie (77%), Germania (75%), Belgia (75%), Austria (65%), Franța (65%) și Italia (51%) spun că ar prefera să își încarce mașina electrică acasă, mai arată studiul.

Vânzările de mașini electrice au crescut în România cu aproximativ 10.000 de unități

Totuși, în țările europene analizate, tranziția de la motoarele pe combustie internă la cele electrice se produce lent. Proporția celor care ar opta pentru un motor pe benzină sau motorină la următoarea achiziție rămâne încă ridicată în Austria (54%), Turcia (54%), Germania (51%), Polonia (49%), Marea Britanie (49%), Franța (47%) și Belgia (47%). Doar în Italia (unde 22% dintre consumatori ar opta pentru motor pe benzină sau motorină) și Spania (31%), motoarele pe combustie internă pierd cu adevărat teren.

În plus, mulți dintre cei care se declară interesați de o mașină electrică ar renunța la o astfel de achiziție dacă ar apărea pe piață un combustibil sintetic, nepoluant, pentru motoarele cu combustie internă, procentul acestora variind între 44% în Belgia și 63% în Turcia.

„Preferința în creștere pentru mașinile electrice este evidențiată și de Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile, chiar dacă datele pe 2022 arată că motoarele tradiționale continuă să acapareze mai mult de jumătate din vânzările de mașini în statele Uniunii Europene. În România, anul trecut, vânzările de mașini electrice au crescut cu aproximativ 10.000 de unități, cel mai mare avans fiind înregistrat în cazul celor pe baterie (+83,5%, pe locul patru în UE după Cipru, Letonia și Bulgaria). Cu toate acestea, autovehiculele pe baterie reprezintă mai puțin de un sfert din totalul celor electrice vândute în România în 2022 și sub 10% din total. Și pentru români, principalele motive de reticență în alegerea unei mașini electrice sunt legate de infrastructura precară de încărcare și de autonomia limitată, la care se adaugă durata scurtă de viață a bateriei și, la anumite modele, faptul că bateria nu poate fi înlocuită”, a declarat Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

Termenul de livrare devine tot mai important

Calitatea autovehiculului rămâne principalul criteriu în decizia de achiziție a unei anumite mărci, dar termenul de livrare devine tot mai important în actualul context dominat de sincopele de pe lanțurile de aprovizionare. Timpul de așteptare acceptabil variază de la țară la țară – în timp ce 85% dintre consumatorii din Turcia și 77% din cei din Spania consideră că acesta nu poate depăși cinci săptămâni, jumătate dintre austrieci și 57% dintre belgieni sunt dispuși să aștepte mai mult de atât.

Majoritatea participanților la studiu apreciază beneficiile dotărilor cu tehnologie, care permit conectarea autovehiculului la surse de informare referitoare la stadiul sau planificarea verificărilor necesare în procesul de întreținere, la blocajele din trafic și rutele alternative sau la siguranța traseului planificat.

La realizarea studiul au participat mai mult de 26.000 de consumatori din 24 de țări.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?