Primele 5.000 de abonamente pre-sale la Jazz in the Park au fost puse în vânzare

27 02. 2023, 00:00
Foto: Envato

The Cinematic Orchestra, Mulatu Astatke, Billy Cobham, Fun Lovin’ Criminals și Martina Topley-Bird, primii mari artiști confirmați la Jazz in the Park pentru 2023. Festivalul are loc în perioada 1-3 septembrie în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.

The Cinematic Orchestra, Mulatu Astatke, Billy Cobham, Fun Lovin’ Criminals și Martina Topley-Bird, primii mari artiști confirmați pentru 2023 la Jazz in the Park, care revine cu un line-up atent curatoriat ce include legende ale muzicii jazz, trupe consacrate și voci de excepție.

Organizatorii anunță, joi, primul val de artiști ai festivalului organizat în 1-3 septembrie în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. The Cinematic Orchestra, Mulatu Astatke, Billy Cobham, Fun Lovin’ Criminals și Martina Topley-Bird sunt o parte dintre headlinerii celei de-a 11-a ediții Jazz in the Park și un must-see pe lista oricărui iubitor de muzică bună și experiențe de festival! Pe lângă ei, au confirmat prezența la Jazz in the Park 2023: Alexandru Andrieș, The Heliocentrics, Ada Milea, Mansur Brown, Tatran, Mörk, Daykoda, 7th Sense și Jazzybit.

Ce este nou la ediția Jazz in the Park din 2023?

„Pentru noi, ediția a 11-a Jazz in the Park este ediția provocărilor și a realizărilor. Imaginați-vă că prima dată când am încercat să-i aducem pe The Cinematic Orchestra a fost acum 6 ani. Ei bine, 2023 e anul în care mai multe din dorințele noastre se împlinesc. Așa sunt și Fun Lovin’ Criminals, pasiunea din copilărie a lui Alin, colegul nostru și fondatorul festivalului. Și ca aceste exemple mai avem și altele pe care o să le prezentăm… rând pe rând”, spune Denisa Dan, manager Jazz in the Park.

Cei care vor veni la festival sunt invitați la o multitudine de experiențe și trăiri date de unicitatea locației și să descopere, pe ulițe și în vechi gospodării, gustul muzicii jazz servit în tihnă. Pentru a proteja Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, dar și pentru a se asigura că publicul va avea parte de o experiență cât mai specială și confortabilă la festival, organizatorii au decis limitarea capacității festivalului la 7.000 de participanți. Drept urmare, joi, 23 februarie, au fost scoase la vânzare doar 5.000 de abonamente pre-sale. Până în data de 9 martie, cei care vor să vină la festival pot să își cumpere abonamentul la Jazz in the Park cu doar 300 de lei de pe site-ul jazzinthepark.ro. După această dată, prețul va crește la 375 de lei. Vor exista și bilete de o zi, disponibile în luna august, în limita locurilor disponibile rămase.

Un festival de experiență

„Construim Jazz in the Park ca pe un festival experiență, pornind de la locația noastră, Parcul Etnografic, și mergând mai departe la line-up, activități și până la faptul că avem o capacitate limitată; sincronizarea acestor elemente este rețeta noastră. Noi, de-abia așteptăm să ne treceți pragul, să experimentați un festival din suflet, pentru suflet”, mai spune Denisa Dan.

Jazz in the Park s-a născut ca un eveniment-manifest, în 2013, când a redat dreptul comunității clujene de a călca iarba din Parcul Central. A fost primul eveniment public desfășurat în acest spațiu după zeci de ani și a contribuit mai apoi la consolidarea unui spațiu al apropierii și al regăsirii prin muzică. În 2018, Jazz in the Park a fost primul eveniment din țară care a introdus paharele reutilizabile. Din anul 2020, organizatorii au ales să redea comunității un alt spațiu special: Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Festivalul i-a purtat pe oameni pe ulițe și prin gospodării și le-a oferit șansa de a descoperi, împreună, un spațiu deosebit, cu povești.