Gustul vinului nu mai este același din cauza schimbărilor climatice

03 03. 2023, 01:00

Încălzirea globală afectează podgoriile și gustul vinurilor. Atunci când vine vorba de una dintre băuturile preferate ale Europei, oamenii tind să creadă că există un profil de gust „tipic” pentru fiecare regiune. Problema este că schimbările climatice ar putea altera linia de bază.

Dr. Gabriela M. Petrick s-a gândit mult la modul în care schimbările climatice influențează gustul conferit vinurilor de profilul geografic și climatic, ceea ce este denumit, de obicei, în domeniu drept „terroir” (termen francez adoptat aproape în întreaga lume, pentru a indica o combinaţie unică de microclimat, compoziţie a solului şi a locului unde este plantată via). Această problemă afectează totul, de la vinurile roșii obținute din struguri Cabernet, asociate cu regiunea Bordeaux din Franța, până la vinurile albe ușoare, precum Pinot Grigio, frecvente în nordul Italiei, potrivit Phys.org.

Istoricul Petrick și-a petrecut ultimii doi ani cercetând modurile în care s-au scimbat gusturile în materie de vin, atât în sensul propriu, cât și în ceea ce privește preferințele, de-a lungul timpului. Aceasta a condus proiectul „Roșu și Alb”, care a luat sfârșit în noiembrie 2022.

Cum afectează încălzirea globală vinurile?

„Atunci când ne gândim la gustul unui vin în stil vechi, precum Bordeaux, comparativ cu un Cabernet în stil californian, gustul este foarte diferit. Și mare parte are legătura cu clima”, a spus Petrick.

Încălzirea globală prezintă mai multe amenințări la adresa industriei europene a vinului, de la fenomene meteorologice ciudate, precum grindina și înghețul de primăvară, care poate afecta recoltele, până la temperaturi mai ridicate, care pot duce la coacerea timpurie a strugurilor și la obținerea unor vinuri cu un nivel prea mare de alcool.

În același timp, schimbările climatice fac posibilă producția de vin în zone în care, în mod tradițional, este prea frig pentru asta. Un exemplu este Marea Britanie, care are în prezent mai bine de 500 de podgorii și produce o gamă de vinuri spumante.

În general, cu cât un strugure este mai copt, cu atât mai mult zahăr conține și cu atât mai ridicat este gradul de alcool al vinului rezultat. Un conținut ridicat de alcool poate, de exemplu, să denatureze gustul vinului, potrivit lui Petrick.

Evoluția gustului vinului

Cercetarea istorică a lui Petrick dezvăluie că gustul vinului evoluează de mai mult timp decât se credea anterior. Atunci când ne gândim la un vin roșu tipic de Bordeaux, gustul nu este static. Un an „bun” va fi puțin diferit de un an „rău”, iar un vin din 1930 va fi foarte diferit față de o recoltă din 1990.

Industria vinului este însă o afacere prosperă. Uniunea Europeană (UE) este principalul producător mondial de vin, reprezentând 64% din producția globală de vin din 2020. Exporturile de vin ale UE depășesc 17 miliarde de euro pe an.

Franța încercă un amestec de vinuri pentru menținerea gustului clasic

Autoritățile franceze de reglementare a vinului au permis recent ca șase noi soiuri de struguri, patru roșii și două albe, cu aciditate mai mare, să fie amestecate cu vinurile de Bordeaux. Motivul a fost îngrijorarea producătorilor că vremea mai caldă va crește cantitatea de zahăr și va scădea aciditatea din struguri.

„Vor să adauge din nou aciditate pentru ca vinurile să nu fie prea alcoolice”, a spus Petrick.

Ideea este că, prin adăugarea de noi soiuri de struguri în mixul Bordeaux, producătorii de vinuri pot încerca să compenseze schimbările induse de climă și să readucă gustul la ceea ce este considerat „tipic”.

În viitor, producătorii ar putea fi nevoiți să folosească o serie de strategii pentru a menține profilurile gustative tipice ale zonei lor sau să recurgă la cultivarea vinurilor în locuri diferite.

Microbii utili din sol, potențialii salvatori ai plantelor

Identificarea microbilor folositori, cum ar fi cei care rețin apa sau care luptă împotriva agenților patogeni, ar putea ajuta vița-de-vie să supraviețuiască schimbărilor climatice și podgoriile să devină mai sustenabile.

„Sperăm să identificăm un punct optimist în care să putem minimiza aportul de îngrășăminte și pesticide și să maximizăm părțile benefice ale microbiomului care poate păstra sănătatea plantelor și a solului”, a spus dr. Daniel Revillini, de la Consiliul Național de Cercetare din Spania.

Vă mai recomandăm și: 

Vinurile românești au fost apreciate la un eveniment din New York

Încălzirea globală a transformat o țară într-un teritoriu unic pentru producția de vin

Vin născut din lava vulcanului Etna, produs într-o faimoasă podgorie din Sicilia

Vinurile românești au fost apreciate la un eveniment din New York