Cel mai bătrân arici din lume a trăit 16 ani, deși unii indivizi ai speciei nu apucă nici doi ani

24 02. 2023, 00:00

Un arici european în vârstă de 16 ani, pe nume Thorvald, a fost desemnat cel mai bătrân arici din lume, doborând recordul anterior cu șapte ani.

Masculul a trăit în apropierea orașului Silkeborg din Danemarca. Dr. Sophie Lund Rasmussen, de la Wildlife Conservation Research Unit (WildCRU) din cadrul Universității Oxford, Anglia, care a condus proiectul danez privind aricii, prin care l-a descoperit pe Thorvald, a spus că a fost copleșită atunci când a aflat ce vârstă avea ariciul.

„Am plâns cu lacrimi de bucurie că aveam în față un individ care a trăit 16 ani. Aceasta este o veste foarte bună pentru conservare. În condiții adecvate, aricii pot trăi 16 ani. Este uimitor”, a spus dr. Rasmussen, potrivit The Guardian.

700 de arici morți

Se credea că deținătorul recordului anterior a fost o femelă de arici în vârstă de nouă ani, din Irlanda, identificată de cercetători în 2014.

Din păcate, Thorvald a murit la Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice din Silkeborg în 2016, după ce a fost atacat de un câine, o cauză frecventă a mortalității aricilor.

„Este foarte trist că a trăit atât de mult timp și apoi a murit după ce a fost atacat de un câine”, a spus Rasmussen.

Thorvald a fost unul dintre cei aproape 700 de arici colectați de 400 de voluntari, ca parte a cercetării științifice cetățenești. Ei au găsit, totodată, un arici de 13 ani și un altul de 11 ani, conform lucrării publicate în Journal Animals.

Cadavrele au fost trimise la cercetători, care au calculat vârsta lor prin numărarea liniilor de creștere din maxilare.

Aricii masculi au trăit mai mult decât femelele, iar populația generală este în scădere

Numărul aricilor este în declin în multe state europene. Pierderea lor este cauzată de distrugerea habitatului, intensificarea agriculturii, incidentele rutiere și fragmentarea populațiilor. În Regatul Unit, populațiile rurale au scăzut cu până la 75% în unele regiuni în doar 20 de ani.

Deși Thorvald a trăit 16 ani, vârsta medie a animalelor studiate a fost de doi ani, iar o treime dintre arici au murit înainte de vârsta de un an. Cercetătorii cred că, dacă aricii pot trece peste primii ani dificili, ar putea avea o viață lungă și ar putea produce pui pentru mai multe sezoane de reproducere”, a declarat Rasmussen.

Aceștia au descoperit că aricii masculi au trăit mai mult decât femelele, ajungând la o medie 2,1 ani față de 1,6 ani, ceea ce este neobișnuit la mamifere.

„Tendința ca masculii să trăiască mai mult decât femelele este probabil cauzată de faptul că este pur și simplu mai ușor să fii un arici mascul. Aricii nu sunt teritoriali, ceea ce înseamnă că masculii se luptă rareori. Iar femelele își cresc singure puii”, a spus medicul.

Vă mai recomandăm și:

Diversitatea păsărilor a crescut în pădurile arse grav din sudul munților Apalași

Cel mai bătrân șoarece din lume, oficial în Cartea Recordurilor

Cel mai bătrân câine care a trăit vreodată intră în Cartea Recordurilor

Cercetătorii au introdus ADN de aligator în genomurile de la somn