Era globalizării nu s-a încheiat, susține un nou studiu
Ideile conform cărora era globalizării s-a terminat sunt premature, potrivit unui nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Waterloo, Universitatea din Columbia Britanică, ambele din Canada, și China Europe International Business School, din Shanghai, China.
Descoperirile lor contestă ipotezele larg răspândite conform cărora rivalitatea dintre Statele Unite și China, evidențiată recent în timpul crizei baloanelor spion din China, nu poate decât să escaladeze și mai mult și să împartă lumea în două tabere ostile.
Dr. Victor Cui, profesor la Conrad School of Entrepreneurship and Business din cadrul Universității Waterloo, a spus că analiza arată că cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla.
Era globalizării nu s-a încheiat
„În primul rând, costul economic potențial de a face acest lucru este prea mare pentru SUA, China, aliații lor și întreaga lume. Distrugerea globalizării le dăunează în cele din urmă consumatorilor, globalizarea fiind un lucru pe care cu toții îl apreciem foarte mult. Era globalizării nu s-a terminat”, a spus Cui.
Dincolo de realitățile economice, cercetătorii au descoperit că rivalitatea dintre SUA și China se bazează, în parte, pe neînțelegeri.
De exemplu, intențiile Chinei de a căuta „autosuficiența” au fost în mare măsură defensive, deși au fost interpretate de SUA ca fiind exclusiv agresive. La rândul lor, liderii comuniști ai Chinei au văzut în acțiunile americanilor încercări de a limita puterea economică și politică în creștere a Chinei, scrie Eurek Alert.
Autorii sugerează că Washingtonul poate să fi exagerat amenințarea tehno-naționalistă a Chinei la adresa ordinii mondiale liberale din câteva puncte de vedere.
În primul rând, China centralizează tot mai mult controlul de sus în jos asupra efortului său de inovare, ceea ce este puțin probabil să-i poată susține progresul tehnologic rapid.
În al doilea rând, China s-ar putea să nu poată injecta în mod continuu finanțarea necesară pentru a-și susține inovația tehnologică, din cauza scăderii continue a creșterii economice. Mai mult decât atât, China se confruntă, de asemenea, cu o penurie tot mai mare de tineri lucrători productivi în următorul deceniu din cauza fostei sale politici a copilului unic.
Lumea se va schimba
Cercetătorii concluzionează că ipotezele cheie, adică aceea că ritmul rapid al inovației tehnologice al Chinei se va accelera și cea conform căreia China își poate stabili propria hegemonie tehnologică și va depăși SUA în unele domenii strategice, sunt supraevaluate.
„Ne așteptăm ca amenințarea Chinei să dispară încet-încet, nu este sustenabilă. Odată ce teama de ascensiune a Chinei scade în SUA, ne așteptăm ca acestea din urmă să devină mai degajate. Putem fi conservator optimiști că vor exista schimbări”, a spus Cui.
Cercetătorii susțin că întreaga lume ar avea de câștigat dacă SUA și China ar acționa ca parteneri în loc de rivali, deoarece pot gestiona mai eficient provocările existențiale globale, cum ar fi inflația, schimbările climatice și viitoarele pandemii, reducând în același timp riscurile confruntărilor militare.
Studiul a fost publicat în Journal of International Business Studies.
Vă recomandăm să citiți și:
Fenomenul inflației mascate crește în Europa
Echipamentul de pe balonul chinezesc, recuperat de americani
ChatGPT a fost la un pas să treacă examenul pentru licență medicală din SUA
Peste 5.000 de rusoaice însărcinate au emigrat în Argentina în ultimele luni