Echipamentul de pe balonul chinezesc, recuperat de americani
Senzorii balonului chinezesc doborât deasupra SUA au fost recuperați din Oceanul Atlantic, a anunțat armata americană.
Echipele de căutare au găsit „resturi semnificative la fața locului, inclusiv toate piesele senzoriale și electronice”, a comunicat Comandamentul nordic al SUA, potrivit BBC.
FBI examinează obiectele despre care autoritățile americane afirmă că au fost folosite pentru a spiona situri militare.
Echipamentul de pe balonul chinezesc a fost recuperat
„Secțiuni mari ale structurii”, inclusiv o parte din antena balonului, au fost și ele recuperate luni în largul coastelor Carolinei de Sud, au mai spus oficialii militari.
Americanii consideră că balonul chinezesc era folosit pentru supraveghere, dar chinezii susțin că era doar un dirijabil de monitorizare a vremii care s-a rătăcit.
De la acest incident, avioanele de vânătoare americane au mai doborât alte trei obiecte de mare altitudine în Alaska, în teritoriul canadian Yukon și în preajma lacului Huron de la granița dintre SUA și Canada. Echipele specializate încearcă să recupereze resturile obiectelor doborâte.