SpaceX a interzis folosirea serviciilor Starlink în scopuri militare
Compania SpaceX a limitat capacitatea Ucrainei de a utiliza serviciul său de Internet prin satelit în scopuri militare, după ce au apărut informații potrivit cărora Kievul l-a folosit pentru a controla drone, scrie BBC.
La începutul războiului, Ucraina a primit echipamente SpaceX Starlink – care se conectează la sateliți și ajută oamenii să rămână conectați la internet.
Dar se spune, de asemenea, că ar fi folosit tehnologia pentru a ținti pozițiile rusești cu drone – ceea ce, potrivit SpaceX, contravine acordului de servicii.
Ucraina nu a comentat încă această acțiune.
Tehnologia Starlink „nu a fost niciodată menită să fie transformată în armament”
Tehnologia Starlink „nu a fost niciodată menită să fie transformată în armament”, a declarat miercuri președintele SpaceX, Gwynne Shotwell, în cadrul unui eveniment la Washington DC.
Ea a făcut referire la presupusa utilizare de către Ucraina a Starlink pentru a controla dronele și a subliniat că echipamentul a fost furnizat pentru uz umanitar.
Avioanele fără pilot la bord au jucat un rol important în război, fiind folosite de Kiev pentru a căuta trupe rusești, pentru a lansa bombe și pentru a contracara atacurile cu drone ale Moscovei.
Rusia, acuzată că a încercat să bruieze semnalele Starlink
Rusia a fost, de asemenea, acuzată de fondatorul SpaceX, Elon Musk, că a încercat să bruieze semnalele Starlink.
Shotwell a confirmat că este acceptabil ca armata ucraineană să utilizeze tehnologia Starlink „pentru comunicații”, dar a declarat că intenția sa a fost „să nu le permită niciodată să o folosească în scopuri ofensive”.
Ea a precizat că firma a luat măsuri pentru a „limita” abilitățile forțelor armate ucrainene de a utiliza Starlink într-un mod ofensiv – fără a oferi mai multe detalii.
Executivul nu raspuns dacă aceste eforturi au fost cauza întreruperilor serviciului Starlink la sfârșitul anului trecut.
După ce și-a invadat vecinul în februarie anul trecut, Rusia a căutat rapid să închidă serviciile locale de internet și să blocheze rețelele sociale.
Musk nu poate continua să finanțeze Starlink în Ucraina
Primele terminale Starlink au fost furnizate Ucrainei la scurt timp după aceea, în încercarea de a se asigura că populația rămâne conectată.
Acestea funcționează prin conectarea la sateliții aflați pe orbita joasă a Pământului.
Pe lângă terminalele trimise direct de către compania însăși, altele au fost finanțate de guvernele străine.
În octombrie, Musk a semnalat că nu poate continua să finanțeze Starlink în Ucraina, înainte de a-și schimba rapid poziția. Într-un tweet recent, miliardarul a abordat din nou problema și a recunoscut că există o dilemă la mijloc.