Ce s-a întâmplat cu mașina Tesla lansată de SpaceX în spațiu în urmă cu 5 ani?
A trecut o jumătate de deceniu de când mașina Tesla lansată de SpaceX a ajuns în spațiul cosmic, acolo unde probabil va rămâne pentru următoarele milenii.
Luni, pe 6 februarie, mașina Tesla lansată de SpaceX, un model Roadster de culoarea cireșelor, a împlinit oficial 5 ani de când se află în spațiu.
În momentul aniversării, estimările arată că autoturismul a finalizat aproximativ trei rotații și un sfert în jurul Soarelui și a fost poziționat la aproximativ 327 de milioane de kilometri distanță de Pământ, potrivit site-ului de urmărire whereisroadster.com, citat de CNN.
Unde este mașina Tesla lansată de SpaceX în spațiu?
Roadsterul a parcurs peste 4 miliarde de kilometri, în mare parte printr-un vid steril. Cu toate acestea, în 2020, vehiculul s-a apropiat pentru prima dată de Marte, trecând pe o rază aflată la 8 milioane de kilometri depărtare de planetă, sau de aproximativ 20 de ori distanța dintre Pământ și Lună.
Totuși este dificil de spus cu certitudine absolută unde se află vehiculul sau de stabilit dacă încă este într-o singură bucată, deoarece este posibil ca mașina să fi fost zguduită sau distrusă de un meteoroid sau erodată de radiații.
Nu au mai existat observații directe ale Roadsterului din 2018, în săptămânile imediat după ce a fost lansat cu o rachetă Falcon Heavy. Datele actuale se bazează doar pe calculul traiectoriei estimate a mașinii.
Astronomii nu au de ce să urmărească în mod activ mașina, deoarece aceasta nu oferă prea multă valoare științifică.
Scopul lansării mașinii
Până la urmă, mașina Tesla a fost destinată să servească drept încărcătură dispensabilă pentru prima misiune a lui Falcon Heavy, o lansare despre care chiar și Musk a prezis că va avea o șansă de succes de doar 50%.
Însă lansarea a avut loc fără probleme. Și mașina a făcut înconjurul Soarelui de atunci, pe o orbită alungită care se depărtează de Soare până la orbita lui Marte și se apropie până la orbita Pământului.
În ziua aniversării celor 5 ani în spațiu, mașina intersecta orbita planetei Marte, planeta însăși aflându-se de cealaltă parte a Soarelui.
Înainte de lansarea din 2018, SpaceX a plasat în vehicul diferite surprize. La volanul Roadsterului se afla un manechin îmbrăcat în costum spațial, poreclit Starman, iar pe bord, un panou pe care scria „Nu te panica”, o referire la faimoasa poveste științifico-fantastică „The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy”(Ghidul autostopistului galactic).
Exista, de asemenea, un dispozitiv de stocare a datelor încărcat cu lucrările scriitorului SF Isaac Asimov și o placă inscripționată cu numele a mii de angajați ai SpaceX.
Musk speră că mașina Tesla lansată de SpaceX va putea ajunge cumva într-un muzeu
Musk a spus la momentul lansării că speră că oamenii vor stabili într-o zi așezări pe alte planete din Sistemul Solar, un vis de lungă durată al lui Musk, care stă la baza misiunii declarate a SpaceX de a coloniza planeta Marte. Dacă și când se va întâmpla asta, Musk a spus că speră că „descendenții săi vor putea să tragă (Roadsterul) înapoi din spațiu și să-l pună într-un muzeu”.
Deocamdată, însă, mașina Tesla lansată de SpaceX nu va trece pe lângă vreo altă planetă până în 2035, când va trece din nou pe lângă Marte. Apoi va face două treceri la câteva milioane de kilometri distanță de Pământ în 2047 și 2050, conform datelor NASA.
Ce șanse sunt ca Roadsterul lui Elon Musk să lovească Pământul?
O lucrare academică din 2018 a estimat că șansele ca mașina să se ciocnească de Pământ în următorii 15 milioane de ani sunt de aproximativ 22%. Șansele ca aceasta să se prăbușească pe Venus sau Soare sunt fiecare de câte 12 procente.
Dacă mașina ajunge să urmeze un curs de impact cu Pământul, va trebui să sperăm că va fi ruptă în bucăți în timp ce trece prin atmosfera groasă. (Obiectele din spațiu care cad pe Pământ sunt de fapt destul de comune și, de obicei, ard în atmosferă în timpul intrării. Astfel de lovituri afectează rar zonele populate.)
Pentru a urmări locația prezisă a Roadsterului, acesta are propria sa intrare în baza de date Horizons a NASA, care urmărește toate „corpurile” din sistemul nostru solar, inclusiv sonde de explorare, planete, luni, comete și asteroizi. Mașina Tesla este listată drept obiectul -143205, „SpaceX Roadster (navă spațială) (Tesla)”.
Vă recomandăm să citiți și:
Un spărgător de gheață a efectuat o călătorie record în Antarctica
Statele Unite, „profund nemulțumite” de întârzierea medaliilor olimpice la patinaj artistic
REVENIRE. Mihai Mironică se întoarce la PROSPORT, unde va modera emisiunea ProSport LIVE
Cu pianul în tramvai! Doi pianiști au cântat pentru pasagerii din Nantes