Un tablou rar cumpărat cu doar 600 de dolari, vândut la licitație cu 3 milioane de dolari
Un tablou descoperit într-un șopron al unei ferme și atribuit lui Anthony van Dyck a fost vândut la licitație cu peste 3 milioane de dolari, după ce proprietarul îl cumpărase cu 600 de dolari, scrie CNN.
Lucrarea lui Anthony van Dyck este un studiu pentru o pictură ulterioară realizată de maestrul flamand, intitulată „Sfântul Ieronim”.
Pictura finală este deținută în prezent de Muzeul Boijmans van Beuningen din Rotterdam.
Lucrarea a fost descoperită la sfârșitul secolului al XX-lea
Studiul, care înfățișează un bărbat în vârstă dezbrăcat, așezat pe un scaun, este unic din câteva motive, potrivit anunțului Sotheby’s. Este unul dintre cele doar două studii de mari dimensiuni pe care van Dyck le-a realizat după modele vii. A fost probabil pictat între 1615 și 1618, potrivit Sotheby’s, în timp ce van Dyck era un tânăr artist care lucra alături de Peter Paul Rubens în Anvers. Iar pictura în ulei are și o proveniență neașteptată. Studiul a fost identificat abia recent ca fiind o lucrare a lui van Dyck, a precizat Sotheby’s într-o declarație transmisă CNN.
Lucrarea a fost descoperită la sfârșitul secolului al XX-lea într-un șopron de fermă din Kinderhook, New York.
„Persoana care a găsit-o, Albert B. Roberts, a fost un colecționar pasionat de piese „pierdute”, descriindu-și colecția ca fiind „un orfelinat pentru arta pierdută care a suferit din cauza neglijenței””, a precizat casa de licitații.
O lucrare „surprinzător de bine conservată”
Roberts a cumpărat tabloul abandonat pentru doar 600 de dolari, potrivit Sotheby’s. Însă, la scurt timp după aceea, istoricul de artă Susan J. Barnes a publicat un articol în care recunoștea piesa ca fiind o lucrare „surprinzător de bine conservată” a lui van Dyck.
Tabloul a fost vândut recent cu 3,1 milioane de dolari.
O parte din încasări vor fi în beneficiul Albert B. Roberts Foundation Inc, care oferă sprijin financiar artiștilor și altor organizații de caritate, potrivit casei de licitații.