Filmul independent „Everything Everywhere All at Once”, scris și regizat de Daniel Scheinert și Daniel Kwan, a primit cele mai multe nominalizări pentru cea de-a 95-a ediție a premiilor Oscar.
Lungmetrajul, care spune povestea unei imigrante chineze de vârstă mijlocie ce e atrasă într-o aventură nebunească în care doar ea poate salva existența explorând alte universuri și conectându-se cu viețile pe care ar fi putut să le trăiască, a obținut 11 selecții, inclusiv pentru actorii Michelle Yeoh și Ke Huy Quan.
Filmul este urmat, ca număr de nominalizări, de drama germană de război „All Quiet on the Western Front”, regizată de Edward Berger, și de drama cu accente de comedie „The Banshees of Inisherin”, de Martin McDonagh, fiecare cu câte 9 selecții.
Nominalizările pentru premiile Oscar 2023, trofee acordate de Academia americană de film (AMPAS), au fost anunțate pe 24 ianuarie de actorii Riz Ahmed și Allison Williams în direct de la Los Angeles.
Academia americană de film a transmis anterior că, pentru ediția de anul acesta, au fost eligibile 301 lungmetraje, între care „Elvis”, „The Fabelmans”, „Top Gun: Maverick” și „Living”. Numărul reprezintă o creștere față de anul trecut, când au fost eligibile 276 de filme din 2021, și o scădere față de acum doi ani, când au fost 366 de filme eligibile din 2020.