Un expert susține că deversarea apei radioactive de la Fukushima în ocean este cea mai bună soluție

Cu mai bine de zece ani în urmă, un tsunami a declanșat un dezastru la centrala nucleară Fukushima Daiichi de pe coasta de est a Japoniei. După accident, cantități mari de material radioactiv au contaminat oceanul, ceea ce a dus la impunerea unei zone de excludere marină și la prejudicii uriașe pentru industria pescuitului din zonă.

De atunci, la fața locului s-au acumulat cantități uriașe de apă contaminată. A fost nevoie de apă pentru răcirea reactoarelor avariate, iar apele subterane, care au fost contaminate pe măsură ce s-au infiltrat, au trebuit pompate și depozitate. Peste 1.000 de rezervoare au fost construite pe amplasament pentru stocarea a peste un milion de tone de apă radioactivă, potrivit Science Alert.

• Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
• Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski

Spațiul de depozitare nu mai este suficient, iar rezervoarele ar putea avea scurgeri, în special în cazul unui cutremur sau al unui taifun. Prin urmare, autoritățile japoneze au aprobat deversarea apei radioactive în Oceanul Pacific.

Ce s-a întâmplat cu apele reziduale de la Fukushima înainte să fie depozitate?

Profesorul de științe ale mediului Jim Smith, de la Universitatea Portsmouth, din Anglia, explică de ce deversarea apei radioactive este cea mai bună soluție.

Înainte de a fi depozitate, apele reziduale produse la Fukushima sunt tratate pentru a elimina aproape toate elementele radioactive, potrivit profesorului Smith. Printre acestea se numără cobalt 60, stronțiu 90 și cesiu 137. Dar tritiul, o formă radioactivă a hidrogenului, rămâne în urmă.

Atunci când unul dintre atomii de hidrogen din apă este înlocuit cu tritiu, se formează apă radioactivă tritiată. Apa tritiată este identică din punct de vedere chimic cu apa normală, ceea ce face ca separarea acesteia din apele reziduale să fie costisitoare, să consume multă energie și timp.

Dar, în ceea ce privește elementele radioactive, tritiul este relativ inofensiv, iar existența sa sub formă de apă tritiată îi reduce impactul asupra mediului. Din punct de vedere chimic, apa tritiată este identică cu apa normală și trece prin organisme la fel ca și apa, astfel încât nu se acumulează puternic în corpul organismelor vii.

Apa tritiată nu ar reprezenta un pericol pentru animalele marine

Apa tritiată are un factor de bioacumulare de aproximativ unu. Aceasta înseamnă că animalele expuse ar avea aproximativ aceeași concentrație de tritiu în corpurile lor ca și apa din jur.

Prin comparație, cesiul 137 radioactiv, eliberat în cantități mari după Fukushima și de la centrul nuclear Sellafield din Marea Britanie între anii 1960 și 1970, are un factor de bioacumulare în mediul marin de aproximativ 100. Animalele au tendința de a avea de aproximativ 100 de ori mai mult radiocesiu decât în apa înconjurătoare, deoarece cesiul se amplifică în susul lanțului trofic, potrivit profesorului Jim Smith.

Standardul Organizației Mondiale a Sănătății privind apa potabilă pentru tritiu este de 10.000 de becquereli (Bq) pe litru. Aceasta este de câteva ori mai mare decât concentrația planificată a apei deversate la Fukushima.

Dificultatea separării tritiului din apele reziduale și impactul limitat al acestuia asupra mediului reprezintă motivul pentru care instalațiile nucleare din întreaga lume îl evacuează în mare de zeci de ani. Situl Fukushima Daiichi plănuiește să elibereze aproximativ un Petabecquerel (PBq) de tritiu la o rată de 0,022 PBq pe an.

Pare un număr uriaș, dar, la nivel global, 50-70 PBq de tritiu sunt produse în mod natural în atmosfera noastră de către razele cosmice în fiecare an.

Ce va însemna eliberarea apei radioactive pentru oameni?

Dar eliberarea apei radioactive trebuie să se facă în mod corespunzător.

Studiile japoneze estimează că apele reziduale vor fi diluate de la sute de mii de Bq pe litru de tritiu în rezervoarele de depozitare la 1.500 Bq pe litru în apa de evacuare. Diluarea apei reziduale înainte de a fi eliberată va reduce doza de radiații pentru oameni.

Doza de radiații pentru oameni este măsurată în sieverți sau milionimi de sieverți, unde o doză de 1.000 de microsieverți reprezintă o șansă la 25.000 de a muri prematur de cancer. Doza maximă estimată de la apa evacuată de la Fukushima va fi de 3,9 microsieverți pe an. Aceasta este mult mai mică decât cei 2.400 de microsieverți pe care oamenii îi primesc în medie în fiecare an din cauza radiațiilor naturale.

Evacuarea apei de la Fukushima ar putea afecta industria regională a pescuitului

Tratarea altor elemente radioactive mai periculoase tinde, de asemenea, să lase cantități mici din aceste elemente în apele reziduale. Apele uzate stocate la Fukushima vor fi tratate din nou pentru a se asigura că nivelurile acestor elemente sunt suficient de scăzute pentru a putea fi evacuate în siguranță.

„La marea scară a problemelor de mediu cu care ne confruntăm, evacuarea apelor uzate de la Fukushima este una relativ minoră. Dar este posibil ca aceasta să aducă mai multe daune industriei pescuitului, aflată în dificultate. Acest lucru nu va fi ajutat de furia politică și mediatică care va înconjura probabil noile deversări de apă radioactivă în Pacific”, a spus profesorul Smith.

Vă mai recomandăm și: 

8 lucruri interesante despre uraniu. O poveste radioactivă

Bill Gates și Warren Buffet își unesc forțele pentru a construi o centrală nucleară experimentală

Dezastru ecologic în Statele Unite: radioactivitatea de la apele reziduale ale exploatării de hidrocarburi a persistat în sedimentele unui râu din Pennsylvania

Dezastrul nuclear de la Fukushima a afectat copacii într-un mod cât se poate de ciudat