O companie a calculat costul studiilor la facultăți din afara țării. De câți bani are nevoie un student?
O companie a calculat costul studiilor la facultăți din afara țării. În sistemul public european, taxele de școlarizare, în general, nu sunt foarte mari. În sistemul privat din afara spațiului european, însă, universitățile au o taxă de școlarizare foarte mare.
Costurile legate de studiul în străinătate se împart în două categorii principale: pregătirea pentru aplicare și costul propriu-zis din timpul facultății.
Pregătirea pentru aplicare
Costurile pregătirii tinerilor pentru înscrierea la universitate
Pentru ca juniorul să poată aplica la o universitate din afara țării, cei mai mulți părinți iau în calcul, ca prim pas, meditațiile la limba engleză pentru a obține certificări de tipul TOEFL, IELTS, Cambridge sau meditații la matematică pentru examenul SAT (bacalaureatul american). Meditațiile, atât la limba engleză, cât și la matematică costă aproximativ 50 de lei / oră, dar trebuie luată în calcul o ședință de 1,5-2 ore de cele mai multe ori. Drept urmare, dacă elevul are meditații la engleză și matematică într-un ritm de o ședință pe săptămână, costul se ridică la 800-1000 de lei / lună.
La acest cost se adaugă apoi cheltuielile cu aplicarea propriu-zisă:
• taxele de aplicare – în general între 0 și 150 de euro / per facultate
• taxele de înscriere la examene (~200 euro pentru examenele de limbă, 60 USD examenul SAT)
• costurile notariale și traduceri legalizate (10-15 euro per document).
• dacă este cazul, cheltuielile legate de obținerea vizei (160 USD)
În total, aceste costuri cu aplicarea se ridică la aproximativ 250 euro pentru Europa și 630 USD pentru SUA.
Costurile, diferite în funcție de zona geografică în care se află universitatea
Odată finalizat procesul de aplicare, dacă studentul este admis la universitate, vorbim despre costurile aferente taxei de școlarizare și de cheltuielile de zi cu zi – cazare, masă, transport și bani de buzunar. Aceste costuri diferă însă, substanțial, în funcție de zona geografică în care se află universitatea respectivă.
În sistemul public european, taxele de școlarizare, în general, nu sunt foarte mari.
„La universitățile din Uniunea Europeană, costurile mai mari vin din cheltuielile de zi cu zi, care pot să ajungă la 1.000 – 1.500 de euro pe lună, în funcție de țară. În general, un buget de 15.000 de euro pe an, cu totul inclus, este considerat un buget bun pentru Europa”, a declarat Andrei Nicolae, Fondator și CEO Youni.
Bursa ar putea balansa cheltuielile unui student în SUA
Pe de altă parte, în sistemul privat din afara spațiului european, în special în cel din Statele Unite ale Americii, universitățile au o taxă de școlarizare foarte mare (între 50.000 și 100.000 USD pe an de studiu), dar majoritatea oferă burse foarte consistente astfel încât costul mediu după obținerea burselor este 15.000 – 25.000 USD / an. În plus, cazarea și masa sunt incluse, întrucât facultățile dispun de campusuri universitare unde studenții beneficiază de toate facilitățile.
„Principalele tipuri de burse sunt: Financial aid – bursă care se oferă în funcție de situația financiară a familiei și Bursa de merit – bursă care se oferă în funcție de calitatea dosarului. Cu un dosar foarte bun, un student poate avea zero costuri legate de studiul la facultate”, a completat Andre Nicolae.
Cât costă taxele de școlarizare în Marea Britanie?
În Marea Britanie, odată cu ieșirea regatului din Uniunea Europeană, sistemul pentru cei care doresc să urmeze studiile acolo s-a modificat. Taxele de școlarizare sunt între 15 – 19.000 de lire sterline / an cu excepția Cambridge / Oxford dar, din păcate, în prezent nu mai poți aplica pentru împrumutul studențesc în Marea Britanie. Există însă posibilitatea ca elevul să obțină pre-settlement, caz în care taxele de școlarizare se reduc la 9000 de lire /an (așa cum era înainte de Brexit), iar studentul poate obține credit pentru studii. Aplicarea pentru pre-settlement nu e facilă și implică relocarea în Marea Britanie pentru măcar 3 luni înainte de începerea studiilor acolo, ceea ce ridică totalul cheltuielilor cu aplicarea la o universitate britanică cu peste 3000 de lire sterline. Obținerea pre-settlementului nu este însă garantată.
Împrumuturile studențești nu sunt valabile în Australia
În Australia, studenții internaționali plătesc taxe de școlarizare ce variază de la o universitate la alta; în general, sunt cuprinse între 20.000-40.000 AUD / anual. Unele universități oferă burse parțiale, care pot acoperi între 10% și 30% din costurile totale. Criteriile de acordare a acestor burse sunt diferite: naționalitate, GPA, program de studiu etc. Alte cheltuieli se referă la: asigurarea medicală obligatorie pe perioada studiilor ($700AUD/an), taxa de viza $650 AUD, controlul medical (aproximativ $250AUD). În prezent, studenții internaționali pot muncii full-time. În contextul în care Australia are unul dintre cele mai ridicate salarii minime din lume ($22AUD/ora), studenții reușesc să își acopere cea mai mare parte a costurilor.
Pentru a-și susține costurile legate de studiu, tinerii pot aplica pentru împrumuturi studențești – mai puțin în Australia. Aceste împrumuturi se pot obține fie în țara de origine, fie la universitățile din străinătate care oferă această opțiune. Împrumuturile de studii au dobânda mult mai mică decât cele standard și încep să fie plătite după ce studentul termină facultatea – practic, atunci când se angajează.