Românii vor călători mai mult de Crăciun decât de Revelion. Unde preferă să meargă?

07 12. 2022, 00:00
Foto: Pixabay

Românii vor călători mai mult de Crăciun decât de Anul Nou, fiind înregistrate de 4 ori mai multe zboruri în apropierea datei de 25 decembrie. Italia, Marea Britanie, Germania și Spania se numără printre țările spre care românii zboară cel mai mult.

Particularitatea acestui an este că, deși cele mai căutate destinații pentru călătoriile cu avionul rămân marile capitale europene și orașe cu comunități numeroase de diaspora, românii au ținut mai puțin cont de sezonalitate și au ales pentru sărbători și destinații care se află în afara sezonului.

Astfel, potrivit unui raport Vola.ro, cele mai solicitate destinații rămân cele în care sunt comunități mari de români, țări spre care și prețurile biletelor de avion sunt ceva mai mici: Benelux (Belgia, Olanda), Italia, Spania, Marea Britanie. De asemenea, foarte căutate sunt și destinațiile cu temperaturi calde pe timp de iarnă, zboruri scurte și prețuri accesibile.

Când călătoresc românii mai mult?

Românii vor călători mai mult de Crăciun decât de Anul Nou, fiind înregistrate de 4 ori mai multe zboruri în apropierea datei de 25 decembrie. Un motiv ar putea fi că românii se întorc acasă de sărbători, în special din țări ca Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franța, Italia, Spania. În ceea ce privește zborurile din România către alte destinații, se pare că românii călătoresc cel mai mult spre Italia, Marea Britanie, Germania și Spania, state în care sunt comunități mari de români, semn că mulți își vor vizita familiile care locuiesc în diaspora.

În ceea ce privește zborurile de revelion, 63% dintre zboruri sunt de întoarcere în România. În privința destinațiilor spre care călătoresc românii la final de an, Italia, Spania și Marea Britanie sunt în topul favoritelor, mulți dintre ei alegând capitalele sau marile orașe, locuri cunoscute pentru petrecerile de revelion.

Cele mai scumpe bilete de avion sunt cele de după Crăciun (27 decembrie) și imediat după Anul Nou (2-3 ianuarie). Prețul mediu pentru o rezervare de două persoane este de 303 de euro, adică aproximativ 150 euro/persoană pentru zborurile de sărbători.

Unde pleacă românii în vacanța de iarnă?

La mare căutare sunt și destinațiile din afara sezonului, cum sunt Madeira, Tenerife, Malta sau Tel Aviv, locuri în care sunt acum temperaturi mai blânde, prețuri mai mici, dar și mai puțină aglomerație, astfel că cei care își doresc o vacanță într-o zonă caldă pot profita de ofertele de sezon.

Spre Tel Aviv, de exemplu, zborurile dus-întors în perioada Crăciunului pornesc de la 275 de euro. Pentru Tenerife, prețurile pornesc de la 250 de euro. Malta, pe de altă parte, este o destinație mai accesibilă, tarifele pentru zborurile de sărbători sunt ceva mai mici, pornind de la 170 de euro.

În ceea ce privește destinațiile preferate de city-break în Europa, prețurile variază: Londra (prețurile zborurilor pornesc de la 80 de euro), Roma (prețurile zborurilor pornesc de la 70 de euro), Madrid (prețurile zborurilor pornesc de la 120 de euro), Berlin (prețurile zborurilor pornesc de la 170 de euro).