Începe cel mai mare proces din istoria Belgiei. Ce vizează acesta?
Zece persoane vor fi judecate în Belgia pentru uciderea a 32 de oameni în martie 2016. Atunci mai multe bombe au explodat pe aeroportul din Bruxelles și într-un tren de metrou care trecea printr-un cartier al orașului.
Belgia lansează cel mai mare proces penal din istoria sa la șase ani și jumătate de la atacurile teroriste de la Bruxelles.
Principalul suspect în acest proces va fi Salah Abdeslam, care a fost deja condamnat într-un proces în Franța pentru rolul său în atacurile teroriste din Paris din 2015, soldate cu 130 de morți. El a fost condamnat la închisoare pe viață, fără drept de eliberare condiționată.
Ce vizează cel mai mare proces din istoria Belgiei?
Nouă dintre inculpați vor fi prezenți în instanță. Al zecelea, Oussama Atar, este judecat în absență, deși se crede că ar fi fost ucis în Siria.
Toți cei judecați sunt acuzați că au fost implicați în atacuri, operând în numele Statului Islamic. Juriului i se va spune că o „celulă teroristă” cu sediul la Bruxelles plănuia de fapt să comită o serie mai ambițioasă de atacuri la turneul Campionatului European de Fotbal din Franța, în 2016. Se pare că teroriștii și-au schimbat planurile după arestarea lui Abdeslam, ei hotărând să atace la Bruxelles.
Aeroportul a fost evacuat în urma atacului, iar la o oră și un sfert după explozii, un alt dispozitiv a fost detonat în vagonul unui tren în stația de metrou Maelbeek, nu departe de sediul Comisiei Europene.
Victime
Pe lângă cele 32 de persoane care au fost ucise în urma atacurilor, au murit și trei atacatori. Peste 300 de persoane au fost rănite, unele grav. La începutul acestui an, o tânără din Belgia care se afla în aeroport în momentul atacului, a decis să fie eutanasiată din cauza presiunii „psihologice intolerabile”.
Procesul va avea loc în clădirea fostului sediu al NATO din Bruxelles. S-au cheltuit milioane de euro pentru crearea unor facilități capabile să găzduiască un astfel de proces, potrivit Sky News. Începerea procesului a fost amânată în urma unor obiecții legate de „cutia de sticlă” securizată în care vor fi ținuți acuzații.
Victimele și familiile acestora se plâng că pregătirile au ținut prea mult timp și că atenția a fost îndreptată asupra autorilor și nu asupra victimelor.
Autoritățile belgiene au susținut că procesul de aducere a inculpaților în fața instanței a fost extrem de complex, atât din punct de vedere juridic, cât și logistic, și că procedurile în astfel de cazuri pot ține ani de zile. Procesul s-ar putea termina în 2023.