Posesorii francezi de arme de foc și-au predat armele la punctele de colectare ale poliției din întreaga țară în această săptămână, în cadrul unei campanii de strângere a armelor de foc fără licență, deseori moșteniri care zac în poduri sau sunt uitate în dulapuri, scrie Reuters.
Deținerea de arme de foc în Franța nu este nici pe departe la fel de răspândită ca în Statele Unite, de exemplu, iar infracțiunile cu arme de foc sunt relativ rare, însă Franța dorește să limiteze numărul de arme de foc deținute ilegal – până la șase milioane, potrivit estimărilor autorităților.
Puști, pistoale, muniții, chiar și cuțite și grenade, au fost predate în 300 de puncte de colectare din Franța de la începutul campaniei Ministerului de Interne, la 25 noiembrie.
Cei care aduc armele nu riscă nicio sancțiune. Ei pot fie să le înregistreze, fie să le lase la poliție.
Până miercuri, 65.000 de arme de foc fuseseră predate, împreună cu 1,6 milioane de gloanțe și alte proiectile.
„Această campanie are loc pentru a-i ajuta pe francezi să predea aceste obiecte care sunt destul de incomode pentru majoritatea”, a declarat comandantul poliției, Florence Gavello, la punctul de colectare din Nisa. „Atunci când vorbim cu ei, sunt destul de fericiți că … scapă de ele”.
Campania se încheie vineri, după care armele colectate vor fi fie predate muzeelor, fie distruse.