Romsilva pune la vânzare peste 30.000 de pomi de Crăciun

27 11. 2022, 02:00
Sursa foto: Pixabay

Peste 30.000 de pomi de Crăciun sunt oferiți spre vânzare de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Prețurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălțimea de până în 1,3 metri și ajunge la 35 de lei.

Peste 30.000 de pomi de Crăciun sunt oferiți spre vânzare de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin unitățile sale teritoriale, pentru sezonul sărbătorilor de iarnă.

Din cei 30.594 de pomi de Crăciun puși pe piață prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucăți, adică aproape 75%, sunt produși în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă, anunță Romsilva.

Speciile brad, molid și speciile rășinoase, printre cele mai comercializate

Majoritatea pomilor de Crăciun oferiți spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 22.295, în timp ce restul de 8.299 de bucăți sunt din specia molid sau alte specii de rășinoase.

Prețurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălțimea de până în 1,3 metri și ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălțimea între 2 și 3 metri, cei cu înălțimi de peste 3 metri fiind considerați comenzi speciale.

Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri, proprietate publică a statului

„Acestea sunt prețurile practicate pentru pomii de Crăciun achiziționați direct de persoanele fizice de la ocoalele silvice din cadrul Romsilva, iar dacă pomii de Crăciun sunt vânduți de unitățile din subordinea Romsilva în piețe sau alte locuri amenajate, la aceste prețuri se adaugă și costurile de transport, manipulare și depozitare. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale, precum și 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional”, se menționează în finalul comunicatului.