Israelienii au detectat bacteria care cauzează holera într-un rezervor de apă din țară. Aceștia spun că bacteria provine din Siria
Specialiștii din Israel au detectat bacteria care cauzează holera într-un rezervor de apă din nordul țării, probabil ca urmare a răspândirii unui focar din Siria vecină, a anunțat vineri Ministerul Sănătății.
Bacteria nu reprezintă un pericol pentru public în acest moment, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătății, potrivit Reuters.
Acesta a mai spus că autoritățile au luat măsuri pentru a „proteja sursele de apă ale Israelului” și monitorizează în mod regulat posibila contaminare a apei, în special în nordul țării.
„În eșantioanele prelevate de Ministerul Sănătății în ultimele zile, un eșantion din rezervorul Yarmoukim din nordul țării a fost testat pozitiv pentru holeră. Originea bacteriei este probabil Siria, având în vedere epidemia de holeră din acea țară”, scrie într-un comunicat al ministerului.
Apa din rezervorul contaminat este folosită pentru irigații, potrivit Asociației de Apă din Valea Iordanului.
Epidemia de holeră, răspândită larg în Siria și extinsă în Liban
Primul caz de holeră din Siria a fost confirmat în luna august, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. De atunci, epidemia a făcut ravagii în întreaga țară, iar luna trecută s-a extins în Liban.
Holera se răspândește, de obicei, prin apă, alimente sau ape uzate contaminate. Boala provoacă diaree severă și deshidratare și devine mortală dacă nu este tratată.